joi, decembrie 9, 2021
0.4 C
Craiova

Contractul de comodat încheiat între Cârciumaru și Condescu, nul! Pandurii trebuie să plătească folosirea stadionului din Târgu Jiu

Valeriu Marius Peptenatu, cel care a fost timp de 17 ani președinte al Ligii suporterilor Pandurii Târgu Jiu și șef al galeriei din 1992 până în 2017, a salutat decizia Curții de Apel Craiova care pune capăt contractului de comodat încheiat între Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu și Consiliul Local. ca urmare, clubul de fotbal Pandurii va trebui să plătească folosirea complexului și a stadionului, ca orice altă echipă.

„Pentru cei care credeau că vor pune mâna pe o investiție a banilor publici în interes privat, atât le transmit: banii publici nu pot fi investiți în interes privat, iar timpul în care Florin Carciumaru și Marin Condescu susținuți de alte persoane care îi avantajau în deciziile lor de a se juca cu banii publici în interes privat se cam apropie de THE END!

O singură luptă mai am, după cea cu Stadionul Municipiului Târgu jiu pe care am castigat-o împreună cu cei de la Primăria Municipiului Târgu jiu, să-i văd în boxa acuzaților pe toți cei care au JEFUIT un club sportiv de drept privat organizat ca Asociație Non Profit și care a fost finanțat de Statul Român prin Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu jiu ( acesta este ilegal într-o asociere ) și Societatea Complexul Energetic Oltenia SA capital majoritar de Stat.

CS Pandurii Lignitul Târgu jiu a fost sursa lor de a scoate din banii statului unii avantaje materiale, dar și acolo trebuie să se facă dreptate și lumină!”, a anunțat Peptenatu pe pagina sa de Facebook.

Contactat de euroolteniainfo.com, fostul lider la galeriei a explicat pe larg toată povestea:

„Eu am participat la toate cele patru procese. Erau intentate de CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu împotriva Municpiului Târgu Jiu prin care doreau prelungirea unui contract de comodat care era ilegal. Încălca două legi – cea a adminstrației publice locale și cea privind bunurile din domeniul public. Deci acest contract de comodat, din 2005 până în 2020, nu a avut la bază un cadru legal. Nu e prevăzut niciunde, nici în trecut, nici în prezent, ca banul statului, banul public, să fie investit în interes privat. Iar aici e vorba de bunul municipiului Târgu Jiu – Complexul sportiv al municipiului, inclusiv stadionul municipal. Au fost cedate din 2005 până în 2020 pe o formă de organizare care nu a fost prevăzută în legile de care spuneam. Și după construcția noului stadion nu a intrat pe sistemul juridic al noilor stadioane construite din bani publici de CNI SA. Adică banii statului român au fost investiți, astfel încât nu aveau cum să ajungă în interes privat. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu este un club de drept privat finanțat de statul român indirect, prin Consiliul Local, Consiliul Județean și SC Complexul Energetic Oltenia SA, și două entități care erau atunci, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, al cărei președinte era Marin Condescu, și Artego SA. Ca să primești bunuri de la statul român, trebuie să ai statut de utilitate publică, ceea ce se obține de la Guvern, prin Secretariatul geeral al Guvernului. Și oricum se face pe o perioadă scurtă de timp. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu a avut niciodată și nu a solicitat niciodată statutul de utilitate publică. Prin urmare, acel contract de comodat a fost nul.

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu este o gaură neagră care și la ora actuală suge bani din banii statului și este ținută în viață pentru a se îmbogăți un grup infracțional organizat, pe care l-am denunțat la DIICOT. Eu personal am intervenit în aceste procese pentru că nu am avut încredere. S-ar fi făcut blat, între mafia care a condus Pandurii – Marin Condescu – și cei din Primărie. Am plătit taxe de timbre din buzunar și am intrat ca intervenient în favoarea municipiului Târgu Jiu pentru a apăra un bun care aparține locuitorilor orașului de cei care au devalizat sportul, au devalizat economic județul Gorj și care au distrus social și politic acest județ bogat”, a spus Peptenatu.

 

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie