miercuri, decembrie 8, 2021
1 C
Craiova

Covorașe dezinfectante pentru toate gospodăriile din Râmnicu Vâlcea

Primăria Râmnicu Vâlcea distribuie covorașe dezinfectante pentru fiecare casă din oraș. Potrivit unui comunicat al municipalității, decizia de a pune în aplicare o astfel de măsură de siguranță a fost luată în Consiliul Local pentru Situații de Urgență.

„S-a finalizat distribuirea de covoraşe dezinfectante la scările blocurilor din Râmnic – este în desfăşurare faza pe gospodării.

Cu trei zile înaintea sărbătorilor de Paşte, acţiunea de distribuire a covoraşelor dezinfectante şi a pulverizatoarelor cu dezinfectant pentru mâini la cele peste 1.800 de scări de bloc din municipiu s-a încheiat.

În acelaşi timp, salariaţii Municipalităţii au furnizat astfel de sisteme de protecţie şi pentru câteva zeci de sedii de instituţii publice din Râmnic, în vederea protejării atât a cetăţenilor care apelează la serviciile acestora, cât şi a salariaţilor.

Imediat după sărbătorile pascale, a fost demarată acţiunea similară care vizează, în baza Hotărârii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă nr. 7/02.04.2020, gospodăriile particulare, cărora le vor fi oferite covoraşe şi pastile de cloramină pentru prepararea soluţiei dezinfectante”, se arată în comunicat.

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie