Craiova a invins Csiksereda cu 3-0 si s-a calificat in semifinalele Cupei Romaniei! Se va duela cu Viitorul, CFR si Astra pentru a castiga, din nou, trofeul!

Universitatea Craiova s-a impus, joi seară, în fața formației de ligă a treia Csikszereda, scor 3-0, și s-a calificat în semifinalele Cupei României potrivit mediafax.

În partida disputată la Miercurea Ciuc, Radoslav Dimitrov a deschis scorul în minutul 27, după o eroare în defensiva gazdelor. Intrat în minutul 74, Cristian Bărbuț a înscris după doar cinci minute. Atacantul oltenilor a tras slab pe poartă, Bordas a respins, iar Bărbuț a înscris. Scorul final a fost stabilit de Elvir Koljic, în minutul 92, care a înscris dintr-o pasă a lui Alexandru Cicâldău.

Astfel, formația lui Devis Mangia s-a calificat în semifinalele Cupei României, acolo unde vor mai evolua Viitorul Constanța, CFR Cluj și Astra Giurgiu.

Universitatea Craiova este deținătoarea trofeului. În sezonul precedent, oltenii s-au impus în finală contra lui FC Hermannstadt, scor 2-0.

Mangia: “Sunt oaspete in aceasta tara!”

„Sunt mulțumit și fericit, jucătorii au avut o atitudine incredibilă. Eu sunt oaspete în această țară, nu e treaba mea să vorbesc, dar nu cred că e bine să jucăm pe un asemenea gazon. E bine că nu avem accidentați, acest lucru e cel mai important.

Echipa are o atitudine bună în acest an, sunt foarte foarte fericit. Am introdus jucători care au jucat mai puțin, Donkor, Bic, Drăghici, și sunt mulțumit de ei. Fortes a fost la primul meci și a avut o atitudine bună”, a spus Devis Mangia, la TV Telekom Sport. 

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of