Craiova – Astra, 2 -1. Bergodi: „Am câștigat meritat”

Univeristatea Craiova a învins-o, aseară, pe Astra Giurgiu, scor 2-1, în primul meci al etapei cu numărul patru din play-off. Koljic a marcat ambele goluri ale oltenilor, în timp pentru Astra a marcat Raoul Baicu, fost jucător la Craiova. A fost primul meci al noului antrenor al Universității, Cristiano Bergodi. El a spus, la scurt timp după meci, că a fost o victorie meritată.

„Normal că trebuie lucrat încă. Nu a fost un meci ușor, dar l-am câștigat meritat. Am avut 6 – 7 ocazii în careu. Trebuie lucrat la defensivă și la ofensivă. Dar băieții au nevoie de timp pentru a înțelege ideile mele”, a spus Bergodi.

Craiova se află acum pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, cu 29 de puncte, la 4 puncte sub CFR Cluj.

„Suntem la un început foarte bun. avem acum ocazia, marți, cu Botoșani, de a face ceva frumos, chiar dacă întâlnim o echipă bună, că are jucători buni”, a mai spus Bergodi.

Supărați că nu au avut suporterii aproape

Atât jucătorii, cât și Sorin Cîrțu au declarat după meci că ar fi fost normal să fie permis accesul măcar parțial al suporterilor, cu respectarea măsurilor de distanțare.

„De ce să nu fie spectatori, la 2-3 metri unii de ceilalți? Cu mănuși, cu măști. Vorbesc de 6.000 de abonați care și-au plătit dreptul de a veni la meci, nu de galerii” – Sorin Cârțu, președinte CS U Craiova.

La rândul lui, Dan Nistor, spune că echipa a plecat cu un dezavantaj.

„Ar trebui să se joace măcar cu 25% din stadion. E un stadion foarte mare, ar putea să așeze suporterii la distanță”, a declarat Nistor pentru Look Sport. „Am plecat cu un dezavantaj, nu avem suporterii alături de noi. Din păcate, așa s-a decis, trebuie să mergem mai departe și să continuăm pe această linie”, a continuat Nistor.

Articole asemanatoare