Craiova și Slatina stau bine la reciclarea deșeurilor

salubritate

Un studiu realizat de InfoCons, în parteneriat cu FEPRA Internațional, arată că în anul 2018, au fost colectate 20 kg de deșeuri de ambalaj, pe cap de locuitor. Anul 2019 a înregistrat o scădere dramatică, datele din sondaj indicând o cantitate de 5,5 kg, în primele șase luni ale anului.

Cele mai active primării din Oltenia în privința măsurilor luate pentru reciclarea deșeurilor sunt cele din Craiova și Slatina, urmate la distanță de cele din Drobeta Turnu Severin și Târgu Jiu. Realizatorii studiului nu au primit niciun răspuns de la Primăria Râmnicu Vâlcea.

Studiul a fost realizat în decursul anului trecut, la nivel național, cu adresabilitate către primăriile municipiilor reședință de județ. Întrebările adresate respondenților au urmărit, printre altele, atât modalitatea de colectare a deșeurilor și cantitatea de deșeuri deviate de la groapta de gunoi, cât și cum au fost realizate în județele din România campanii  de informare și conștientizare cu privire la colectarea selectivă.

Directiva cadru privind gestionarea deșeurilor impune țărilor UE să atingă ținte de reciclare a deșeurilor municipale foarte ambițioase și anume, de 50%  în acest an, 55% până în 2025, 60% până în 2030 și 65% până în 2035. În caz contrar, România riscă să intre în procedura de infringement și să fie penalizată cu până la 100.000 de euro pe zi, până la îndeplinirea condițiilor.

Modalitatea de colectare a deșeurilor

Colectarea gunoaielor a fost organizată de edili în trei moduri:

–  la 10.86% dintre primării s-au colectat deșeurile în amestec;

– la 52.17% dintre primării  s-a aplicat o colectare separată pentru deșeuri, pe două fracții (reciclabil/ menajer);

–  la 45.62% dintre primării colectarea separată s-a aplicat pentru mai mult de două fracții pentru deșeuri.

Conform analizei, primăriile din Slatina și Târgu Jiu au organizat colectarea separată pe mai mult de două fracții. Primăria Craiova a precizat că utilizează și colectarea amestecată, dar și colectarea separată, pe mai mult de două fracții (deșeuri reciclabile/ gunoi menajer). Primăria din Drobeta Turnu Severin gestionează deșeurile atât în amestec, cât și prin colectare separată pe două fracții (deșeu reciclabil/ gunoi menajer).

Analiza nu a evidențiat în ce mod se colectează deșeurile la Râmnicu Vâlcea.

Dezinteres pentru gestionarea deșeurilor reciclabile

Pentru o gestionare mai eficientă a deșeurilor reciclabile legea prevede colaborarea autorităților locale cu Organizații de Implementare a Responsabilității Extinse a Producătorului (OIREP). În perioada analizată, mai mult de jumătate dintre primăriile cuprinse în studiu nu au încheiat astfel de contracte sau pur și simplu nu le-a interesat o astfel de colaborare.

Iată care este situația pentru 2018 și primele 6 luni din 2019;

  • 41.30% dintre primării au încheiat un contract cu o structură OIREP;
  • 45.62% dintre primării nu au încheiat un contract cu o structură OIREP;
  • 13.08% nu au dat niciun răspuns în acest sens.

Primăriile din Craiova, Slatina și Tîrgu jiu au incheiat contracte cu structuri OIREP, cea din Drobeta Severin nu are un astfel de contract, iar edilul din Râmnicu Vâlcea nu a dat niciun răspuns la această întrebare.

Gestionarea relației cu OIREP

– 36.95% dintre primării  au departament sau angajați desemnați care gestionează relația cu OIREP (raportează cantitățile sau implementează campanii de informare și conștientizare)

– 47.82% dintre primării nu au un departament sau angajați desemnați care gestionează relația cu OIREP (raportează cantitățile sau implementează campanii de informare și conștientizare)

– 15.23 % dintre primării nu au răspuns la această întrebare

Primăriile din Craiova și Târgu Jiu au astfel de departamente, cele din Drobeta Turnu Severin și Slatina au precizat că nu au astfel de structuri, iar edilul din Râmicu Vâlcea nu a dat niciun răspuns.

Containere speciale și spații amenalate pentru colectare

Pe raza unităților administrativ teritoriale, 91.30% dintre primării au asigurate spațiile pentru colectarea separată a deșeurilor cu containere specifice fiecărui tip de deșeu.

Alte 21.73% au înființate centre pentru a oferi populației posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deșeuri de hârtie și carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii, acumulatori și deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilier.

Primăriile din Craiova, Slatina, Târgu jiu și Drobeta Turnu Severin au pus la dispoziția populației containere specifice fiecărui tip de deșeu. Primăria Râmnicu Vâlcea nu a răspuns în niciun  fel la această solicitare.

Articole asemanatoare