miercuri, februarie 21, 2024
13.4 C
Craiova

Criza fortei de munca din Romania loveste si in Complexul Energetic Oltenia! Vezi ce deficit de salariati are colosul din Gorj!

Două sute de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor primi până la sfârșitul lunii mai preavizele de concediere. Raporturile lor de muncă vor fi încetate până la 1 iunie. Concediaţii vor pleca la cerere, dar numai dacă au boli grave ori fac parte din personalul TESA. Pe partea productivă, compania are un deficit de 4.200 de salariaţi.

Un proiect de Hotărâre a Guvernului, publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, arată că este nevoie de 7,86 milioane lei pentru venitul de completare aferent salariaţilor propuşi pentru disponibilizare, din care 2,29 milioane lei pentru anul 2018.

În document se arată că, în zona productivă, CE Oltenia are un deficit de câteva mii de salariaţi. „În acest moment, există un deficit de circa 3.100 de salariaţi în activitatea aferentă sectorului minier şi de circa 1.100 salariaţi în activitatea aferentă domeniului energetic”, se arată în proiectul citat. Autorii proiectului spun că ipotezele iniţiale, care au stat la baza fundamentării adoptării măsurilor de restructurare-reorganizare, nu mai sunt în concordanţă cu schimbările petrecute în anul 2017 în sectorul energetic din România.

Complexul Energetic Oltenia avea la înfiinţare, în 2012, circa 18.500 de angajaţi, iar de atunci a făcut mii de concedieri. La data de 31 decembrie 2017, societatea Complexul Energetic Oltenia avea un număr de 13.281 salariaţi. „Ipotezele care stau la baza dimensionării activităţii în anul 2018 constau în: cantitatea de energie posibil de produs de către CE Oltenia este de aproximativ 15 TWh, din care se estimează că 12,75 TWh va fi energie electrică vândută; cantitatea de lignit prognozată a fi produsă de către CE Oltenia este de aproximativ 22 milioane tone, din care 0,5 milioane tone este destinată vânzării către terţi”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ. „Disponibilizările anterioare au afectat în principal personalul cu experienţă şi calificare în domeniu, care îndeplineau condiţii de pensionare anticipată sau reducerea vârstei standard de pensionare”, mai precizează acesta.

Vârsta medie a personalului CE Oltenia este de peste 47 de ani, iar „vechimea utilajelor (de până la 46 ani) generează defecţiuni şi opriri, programate sau accidentale, care trebuie remediate urgent, de personal specializat”. În anul 2018, se va pune accent pe realizarea cât mai multor investiţii pentru reabilitarea capacităţilor de producţie, spun autorii documentului.

Ultimele stiri

Agricultura și Medicina veterinară

Agricultura și Medicina veterinarăvă invităm la un dialog despre urgențele din domeniul agricol și veterinar, având ca temă principală:...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner