joi, iunie 13, 2024
19.2 C
Craiova

Cum au salvat doi polițiști din Craiova o fetiță de 9 ani

Doi polițiști din cadrul Secției 4 Craiova au salvat o fetiță de 9 ani, aflată în drum spre spital. Fata era în stare de inconștiență, iar mașina în care se afla rămăsese blocată în trafic.

Polițiștii aflați în zonă au eliberat imediat intersecția și au făcut tot posibilul ca fetița să ajungă în cel mai scurt timp la spital, folosind mașina de serviciu, potrivit Poliției Române.

„Și au ajuns cu bine la spital… Poate că pare puțin lucru, însă aceasta se datorează colegilor noștri, Ionuț și Andrei, cărora mama fetiței le-a mulțumit şi printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare. Este vorba despre povestea micuței Anastasia, în vârstă de 9 ani, care, fiind în stare de inconștiență, în drum spre spital, a rămas blocată în trafic, alături de părinții și fratele ei. Și cum eroii apar la timpul potrivit, colegii noștri, polițiști de proximitate în cadrul Secție 4 Poliție Craiova, fiind în timpul serviciului, au ajutat la eliberarea intersecției, ulterior ajutându-i să ajungă la spital.

Spre bucuria tuturor, Anastasia este bine în acest moment! Felicitări, Ionuț și Andrei, pentru empatie! Faceți cinste profesiei de polițist și purtați cu demnitate atât uniforma de poliție, cât și haina omeniei!“, este mesajul de pe Facebook al Poliției Române.

Ultimele stiri

13 iunie – Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului

La 13 iunie 2024, odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti,...

Mai multe articole din aceeasi categorie