joi, decembrie 9, 2021
3.2 C
Craiova

Cum se vede noul guvern PNL-PSD-UDMR? Depinde…

Autor: Tudor ARTENIE

Noul guvern a primit binecuvântarea monosilabică a locatarului de la Cotroceni. Generalul (r) desemnat să îl conducă e gata de luptă. „Luptele seculare” au dus relativ repede la concordie. Un fel de „pupat toți Piața Endependeți”. Vom avea „noul guvern”, adică nu „guvernul lor” sau „guvernul meu”.

Cum se vede noul guvern?

Depinde de unde te uiți!… Dacă privirea ți-a rămas ancorată în Piața Victoriei, iar memoria ți-e plină doar de geaca roșie a lui Klaus Iohannis, noul guvern poate fi privit ca o garnitură de legume la o friptură de plăcuțe suedeze. Știu că nu place nimănui să își amintească de acel episod, dar nu poate fi trecut cu vederea. Prea l-au ridicat în slăvi filozofi de geniu, gânditori acuți sau actori talentați. Toți acești influenceri profunzi servesc acum friptura și aruncă atletic cu decorații și regrete după președinte, depășind ca popularitate sportul numit golf.

Cioloș, Lolek, Bolek și alți colegi de-ai lor ar da cu ranga în noul guvern.

Pe bună dreptate!… Cum și-au permis unii care au luat voturi multe să nu asculte de „perfecții” care au luat voturi puține? Amatori și farisei, incapabili să priceapă că ceea ce propovăduiesc ei ține de stânga, nu de dreapta, Cioloș&comp scad în sondaje așa cum Făt-Frumos crește în basme. Dacă vor face opoziție, o vor face alături de AUR. Dacă nu, vor susține PSD. Iată o dilemă pe care nici abilitatea lui Cioloș de a se strecura în funcții înalte, nici ranga lui Drulă de la metrou nu o pot rezolva.

Încet-încet, vor semăna tot mai mult cu „modelul” politic „statuia vie a lui Ibsen” și vor pune pălăria pe jos, poate-poate cineva îi mai votează o dată. Greu să-i mai aleagă cineva, mai ales că în marile orașe unde au primari „performanți” e frig în case și gunoi pe străzi.

Naționaliștii nu sunt nici ei mulțumiți. Dar nici nemulțumiți.

Liderul lor public are ce arăta pe Facebook. Așa că totul e în regulă. E drept, ungurii nu iau Ardealul. Eventual o ia Ardealul la goană, sătul de caraghioslâcurile de la București. Dar  temele de aur rămân aceleași: UE e un dușman serios pentru neamul nostru nevaccinat, Iohannis trebuie demis, multinaționalele trebuie distruse, iar poporul e bine să stea la țară și să crească mârțoage care se hrănesc cu jăratec de la focul din sobă.

Așa că avem în opoziție două formațiuni de statui vii: una de domni europeni, cealaltă de țărani autohtoni. Unii cu pălării pe caldarâm, ceilalți cu cușme croite după modelul dacilor liberi, nu al celor ocupați. Sau, altfel spus, unii cu ranga, alții cu ciomagul. La fel de inutili și unii, și ceilalți.

Ce-o fi în sufletul președintelui?

Nimic. Președintele are clăpari, schiuri, bicicletă, crose de golf. Pe dinăuntru nu are nimic și nici nu are timp de pierdut. Vremea e frumoasă, încă se poate juca golf. Așa că a început săptămâna în forță, nu cumva să piardă weekendul.

Nu are sens să ne mai amintim aventurile acestui președinte de vacanță. Nici de România Educată, nici de România Normală. Conform teoriei pas-cu-pas, PSD e înapoi la guvernare, PNL se curăță pe față cu batistuța roz, iar UDMR a rămas, cu spunea, mulțumit, liderul uniunii, cu cele trei ministere pe care le-a păstorit și până acum.

Noul guvern ar putea să ne îndrepte spre câteva concluzii pe fiecare dintre noi.

Prima concluzie ar fi că ne putem vindeca de ură. Deși au mai fost căsătoriți, PNL și PSD au divorțat și și-au aruncat cu toate oalele în cap. Acum s-au recăsătorit. Asta înseamnă că și tinerii frumoși și liberi ar putea să se suie pe trotinete și să-și viziteze neamurile de la țară și să pupe respectuos mâna babelor știrbe.

A doua concluzie: când politicienii se încaieră, poporul nu e bine să participe! Obiectele contondente, reale sau virtuale, cresc tensiunea arterială și lasă cucuie. Ei, marii oameni de stat, după ce se porcăiesc bine, stau la șpriț. Noi, contribuabilii micuți, rămânem mereu cu ranga în mână. Sau, mai trist, cu plăcuța…

A treia concluzie (ultima): faptul că „dușmanii” reușesc să facă guvern arată și o oarecare maturitate politică. Suntem decimați de pandemie, prețuri, nevoi, incertitudini. Dacă vor lucra coerent, poate vor reuși să mai îndrepte câte ceva. Să ne mai echilibrăm și noi. Nu de alta, dar pentru asta îi plătim. Și îi plătim foarte bine!

 

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie