luni, septembrie 27, 2021
28.1 C
Craiova

Cupa „Cocoșul de Hurez”. Printre invitați, Duckadam, Țicleanu, Donose și Ciupitu

Primăria Horezu și impresarul Radu Mătăsăreanu organizează între 10 și 12 septembrie un eveniment special, Cupa „Cocoșul de Hurez”. Este vorba de un turneu de minifotbal, pe teren sintetic, dar și unul de „Old Boys”, pe iarbă. Invitat special este Helmuth Duckadam, care a lansat deja un apel către toți iubitorii de fotbal să vină la Horezu. Aurel Țicleanu va fi și el acolo, dar și Emil Săndoi. Foștii mari jucători ai Craiovei Țarălungă, Ciupitu și Donose vor participa, de asemenea, la turneu, 11 contra 11. Vor veni și cei de la „Naționala artiștilor”: Aurelian Temișan, Cornel Păsat, Kamara, Andrei Mateiu și Razvan Oprea etc.

„Este un eveniment important pentru noi, pentru că vin peste 100 de oameni, 150, care vor petrecere trei zile la Horezu. Este bine atât pentru imaginea noastră, dar mai ales economic. Aceste persoane se vor caza aici, vor consuma, vor face cumpărături”, a declarat pentru euroolteniainfo.com Nicolae Sărdărescu, primarul din Horezu.

Co-organizator al Cupei este impresarul Radu Mătăsăreanu, care a verificat deja condițiile de cazare și toate locurile din Horezu, pentru buna desfășurare a evenimentului.

„Este totul super, și cazarea și mai ales oamenii, toți sunt de nota o mie, de la primar la toți. Este foarte frumos la Horezu, avem deja confirmările. E vorba de două turnee, unul de mini -fotbal de 6 contra 6 și unul de old boys, 11 la 11. Nu e doar o confruntare fotbalistică, ci și plăcerea de a se revedea și a depăna amintiri. Eu personal vin cu drag, că sunt vâlcean și sunt acasă”, a detaliat pentru euroolteniainfo.com Radu Mătăsăreanu.

Ultimele stiri

Premieră în România: organizăm Campionatul European de Tenis de Masă

Pentru prima dată, România organizează cea mai importantă competitie europeană a anului, 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships....

Mai multe articole din aceeasi categorie