vineri, iunie 14, 2024
17.8 C
Craiova

Cutremurul din Turcia și Siria. OMS estimează că bilanțul victimelor ar putea trece de 20.000 morți

Bilanțul victimelor celui mai puternic cutremur produs în Turcia în ultima sută de ani ar putea depăși 20.000 morți, estimează Organizația Mondială a Sănătății. Marți-dimineață, 7 februarie 2023, la peste 30 ore de la cutremurul cu magnitudinea 7,8 produs în sudul Turciei, autoritățile raportau peste 5.000 morți în Turcia și Siria, dar și peste 8.000 persoane salvate, bilanțul modificându-se de la o oră la alta. Aproximativ 6.000 clădiri au fost confirmate ca fiind prăbușite, însă rămâne greu de estimat numărul celor în pericol de a se dărâma, iar totul în condițiile în care în continuare se produc replici ale cutremurului.

NATO, Uniunea Europeană și alte 45 state au trimis ajutor în Turcia, în localitățile în care miile de clădiri s-au făcut una cu pământul acționând în total aproape 25.000 salvatori. Mărturiile celor care se luptă să salveze victimele de sub dărâmături sunt cutremurătoare. „Ei strigă, dar nu-i putem salva”, a relatat un salvator, citat de presa străină.
Vremea accentuează suferința cetățenilor greu încercați, în prima noapte de după cutremur temperatura înregistrată în Gaziantep, oraș afectat de cutremur, fiind de -5 grade Celsius.
Cutremurul de luni, 6 februarie 2023, urmat de altele două majore, cu magnitudini de 6,7, respectiv 7,6, este considerat cel mai violent produs în partea central-sudică a Turciei în ultimii aproape o sută de ani. În ultimii 25 ani, în Turcia s-au produs opt cutremure cu magnitudinea de peste 7.

Ultimele stiri

Campioana europeană la tenis de masă, muză pentru iubitul handbalist!

Pentru a sărbători “Ziua mondială a fotografiei în natură”, multimpla campioană la tenis de masă, Andreea Dragoman, și-a pus...

Mai multe articole din aceeasi categorie