vineri, martie 29, 2024
11.7 C
Craiova

David Saranga i-a propus lui Nicolae Ciucă o ședință de guvern România-Israel

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit, astăzi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, context în care partea israeliană a propus organizarea, la o dată cât mai apropiată, a şedinţei comune de guvern România-Israel.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea a prilejuit un schimb de opinii privind evoluţia relaţiilor internaţionale şi a securităţii în Estul Ucrainei şi în Orientul Mijlociu.

Premierul Ciucă a subliniat, precizează sursa citată, preocuparea pentru evoluţiile din Estul Ucrainei şi Marea Neagră, schimbând idei cu ambasadorul David Saranga despre evaluările proprii asupra acestor evoluţii.

De asemenea, oaspetele a prezentat situaţia de securitate curentă din regiunea Orientului Mijlociu.

„Partea israeliană a propus organizarea, la o dată cât mai apropiată, a şedinţei comune de guvern România-Israel. O asemenea perspectivă a fost salutată de către prim-ministrul român, urmând ca data să fie stabilită pe canale diplomatice în perioada următoare”, se arată în comunicat.

Ultimele stiri

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj! Modernizare de 14 milioane de euro

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj. Consiliul Județean a anuțat finalizarea proiectului de modernizare a...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner