joi, decembrie 9, 2021
3.2 C
Craiova

Decizie amânată în dosarul de corupție al lui Claudiu Manda

Europarlamentarul Claudiu Manda dar și anchetatorii DNA așteaptă încă o săptămână decizia definitivă prin care se va decide cu privire la validitatea probelor și a întregii anchete în dosarul de corupție în care acesta e acuzat de folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid.

Anterior, arată stiripesurse.ro, judecătorul de cameră preliminară a stabilit la finalul lunii iunie, nedefinitiv, că dosarul anchetatorilor este solid, probele legal administrate iar judecata pe fond în dosar poate începe.

Decizia a fost contestată de europarlamentarul român iar acum ICCJ urmează să stabilească definitiv dacă probele anchetatorilor vor fi readministrate de către judecători pentru a percepe în mod direct dacă probele dovedesc acuzațiile juridice formulate de către anchetatorii DNA.

Procurorii  DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

  • MANDA IULIAN-CLAUDIU, la data faptei președinte al organizației județene a unui partid, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000),
  • SIMCELESCU MARIUS-NICOLAE, la data faptei directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.

În rechizitoriul transmis judecătorilor ICCJ procurorii notează că în calitate de președinte al organizației județene Dolj a unui partid, inculpatul Manda Iulian-Claudiu ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae, simpatizant și militant al aceluiași partid.

Cu această ocazie, arată DNA, Manda și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj.

Claudiu Manda a fost președinte al PSD Dolj. Este soțul primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu și în prezent europarlamentar PSD.

 

 

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie