sâmbătă, octombrie 16, 2021
10 C
Craiova

Descinderi la City Insurance: se caută dovezi de delapidare și spălare de bani

Procurori și ofițeri de la Parchetul General au ridicat, ieri, acte de la sediul central al City Insurance, compania pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară a cerut falimentul. Cel puțin trei plângeri penale au fost depuse în cazul companiei care era lider pe piața RCA, cu 3 milioane de polițe.

Descinderea a avut loc în dosarul pornit la nivelul Parchetului General după ce actuala conducere a ASF a făcut o plângere în care a reclamat o serie de probleme legate de modul în care conducerea companiei de asigurări a respectat legislația.

Plângerea viza în special împrumuturile făcute de companie la mai multe bănci din Elveția, despre care există suspiciuni că ar fi fictive. Ancheta se desfășoară in rem.

Mai sunt pe rol două dosare penale legate de City Insurance – o plângere la DNA legată de o favorizare a companiei de către fosta conducere a ASF și una la DIICOT, depusă de acționarii City față de cei care au gestionat afacerile din România ale companiei.

Parchetul a transmis un comunicat în acest sens:

„În cursul zilei de ieri, 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au procedat la ridicarea de obiecte și înscrisuri de la sediul „City Insurance SA”.

Precizăm că ridicarea de obiecte și înscrisuri se realizează în contextul instrumentării unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, prev. de art. 295 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, fals informatic, prev. de art. 325 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 Cod penal, și uzul de fals, prev. de art. 323 Cod penal.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicat.

Pe 17 septembrie, Autoritatea de Supraveghere Fianciară (ASF) a anunţat că va trimite în faliment compania de asigurări City Insurance, cel mai mare asigurator RCA din Romania cu o cotă de piaţa de 45%, ca urmare a faptului că nu a venit niciun investitor să o salveze, iar indicatorii de capital nu au fost restabiliţi.

Acest faliment era aşteptat de piaţa asiguratorilor de mai mult timp având în vedere situaţia de la City Insurance, arată zf.ro.

În urma controlului, inclusiv internaţional, din primăvara acestui an, ASF a constatat că anumite extrase de cont prezentate de City Insurance erau false, iar banii nu existau.

City Insurance era o companie deţinută Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, şi de investitorii italieni.

City Insurance a crescut exponenţial după falimentul Astra Asigurări, o altă companie care vindea RCA, dar care a avut o situaţie finaciară dezastruoasă.

City Insurance ajunsese să deţină aproape jumătate din piaţa RCA din România pentru că vindea aceste poliţe cu cel mai mic preţ.

Euroins, al doilea jucător de pe piaţa de RCA cu o cotă la fel de mare, a primit infuzie de capital şi pentru moment merge înainte.

 

Ultimele stiri

Cea mai mare infrastructură de Inteligență Artificială se construiește lângă Craiova

Cel mai mare centru de date din Europa centrală și de sud-est se construiește lângă Craiova, în comuna Mischii....

Mai multe articole din aceeasi categorie