sâmbătă, mai 18, 2024
19.5 C
Craiova

Desființarea SIIJ provoacă scandal între UDMR și USR

UDMR vrea o Secție Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, care să funcționeze sub umbrela Parchetului General și nu a DNA. Motiv pentru care coaliția de guvernare se află în impas.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, spune că SIIJ nu a putut fi desfiinţată până în acest moment pentru că „o parte dintre cei care sunt acum în coaliţie erau alături de PSD, adică UDMR”.

„O să o spun abrupt, ca să nu ne învârtim în jurul cozii: n-am desfiinţat-o pentru că o parte dintre cei care sunt acum în coaliţie erau, la acel moment al înfiinţării, de partea cealaltă, alături de PSD, adică UDMR. A votat şi înfiinţarea SIIJ, a votat şi legile Justiţiei varianta Iordache, a votat şi Codul penal şi cel de procedură penală. Odată ce s-a încheiat acel capitol trecem deoparte şi încercăm să creăm ceva nou şi sperând cumva că o să îşi schimbe atitudinea şi abordarea faţă de justiţie, faţă de lupta anticorupţie. Parţial, am avut semnale că acest lucru se întâmplă, pentru că s-a semnat un program de guvernare în care la capitolul Justiţie era clar stabilită prima măsură pe termen scurt desfiinţarea Secţiei speciale, la un punct mai jos era refacerea competenţei DNA pe ce privea infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi. De aceea am şi acceptat mandatul de ministru al Justiţiei, pentru că este un program foarte bine articulat”, a declarat Stelian Ion, duminică, într-o emisiune la Prima TV.

Întrebat de ce s-a răzgândit UDMR în privinţa desfiinţării Secţiei, ministrul a răspuns: „A fost o tactică, pentru că altfel nu pot să îmi explic. Acum, la ora actuală, UDMR spune: noi desfiinţăm SIIJ, suntem de acord cu asta, dar am vrea ca toate dosarele să nu meargă sub nicio formă la DNA, pentru că noi nu avem încredere în DNA, să meargă la PG, aşa cum a mai fost mai demult, în ideea că se transformă într-un fel SIIJ actual într-o secţie care deja există. Schimbăm doar plăcuţa de înmatriculare, schimbăm doar denumirea, dar mecanismul rămâne acelaşi. Mecanismul constând într-o secţie unică, la nivel central, deci total ineficientă, fără secţii, fără servicii teritoriale, care se ocupă de absolut toţi magistraţii pentru toate categoriile de infracţiuni, ceea ce este o anomalie, nu se respectă principiul specializării procurorilor. Avem parchete specializate”.

Ministrul Justiţiei susţine că UDMR face un „artificiu” încercând să „păcălească” opina publică.

„Discuţia despre SIIJ este de fapt despre DNA. Face un artificiu, încearcă să inducă în eroare sau să păcălească opinia publică. Argumentul UDMR este să nu ne mai întoarcem la abuzurile din trecut ale DNA în care anchetau în mod abuziv magistraţi. Putem spune că au fost unele cazuri care trebuie elucidate. Ele nu au fost elucidate de justiţie. Avem un raport al Inspecţiei Judiciare pe care îl invocă UDMR spunând: acel raport al Inspecţiei Judiciare a arătat grave abuzuri, grave derapaje. Încă acel raport este supus controlului judiciar, nu a rămas definitiv, este în faţa judecătorilor şi rămâne să vedem dacă a fost validat de instanţe”, a explicat ministrul Stelian Ion.

Cîțu: soluția e la Parlament

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă s-ar putea rupe coaliţia din cauza refuzului UDMR de a accepta forma venită de la Guvern privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, că soluţia trebuie găsită în Parlament.

„Aceste lucruri trebuie discutate acum şi soluţia trebuie găsită în Parlamentul României. Guvernul României a adoptat un proiect de lege prin care a desfiinţat SIIJ. Ministerul Justiţiei trebuie să susţină Parlamentul şi coaliţia să găsească o soluţie ca să trecem peste acest moment”, a spus Cîţu, într-o declaraţie acordată presei.

Dan Barna:  UDMR a propus un amendament toxic

„A fost o discuţie lungă pe actualul blocaj legat de desfiinţarea SIIJ. Am analizat împreună cu colegii din Biroul Naţional toate variantele posibile. Concluzia este una foste clară: amendamentul UDMR care se află în momentul de faţă în comisia de la Senat este unul care nu desfiinţează SIIJ. Amendamentul UDMR nu face decât să mute secţia specială dedicată magistraţilor la Parchetul General. Nu ne putem permite, ca stat, să transmitem acest mesaj de reformă ca şi glumă, prin care, în loc să desfiinţăm SIIJ, pur şi simplu schimbăm eticheta de pe uşă şi adresa de pe cartea de vizită şi mutăm o secţie specială dedicată tot magistraţilor, o mutăm la Parchetul General. (…) Ideea propusă de UDMR, acest amendament toxic (…) este de neacceptat şi atâta timp cât nu găsim o soluţie în coaliţie, o sesiune extraordinară este, din punctul nostru de vedere, prematură şi nefuncţională”, a spus Barna, la Palatul Parlamentului, după şedinţa Biroului Naţional al USR PLUS.

Ultimele stiri

VÂLCEA: A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat

A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat. La data de 18 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner