marți, august 9, 2022
30.6 C
Craiova

Din 2020 vom avea un nou sfânt în calendarul ortodox

Calendarul creștin ortodox al  anului viitor a fost deja pus în vânzare în magazinele bisericești.

Calendarul cuprinde o noutate: la data de 17 septembrie apare cel mai nou sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail. Acesta s-a născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 kilometri de Chișinău. La vârsta de 15 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni. A parcurs toate etapele vieții monahale devenind, pe rând, rasofor, monah, primind numele Dionisie, ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904. În anul 1908 a fost ales stareț al mănăstirii Suruceni.

După cum notează site-ul Doxologia.ro, „Sfântul Dionisie a avut un rol important în înfăptuirea idealului de unitate națională în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918. Bună parte dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic”. În același an a devenit arhimandrit, iar pe 22 iulie 1918 a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași. Ulterior, în 1934, a devenit Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani. A contribuit la restaurarea și zidirea de biserici, a sprijinit înființarea de azile și orfelinate. După cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului în perioada 1940-1941. La 1 septembrie 1941 s-a reîntors în Basarabia, la mănăstirea Suruceni, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău. Este data la care este trecut, de anul viitor, și în calendarul nostru.

Ultimele stiri

Ministerul Sănătăţii: Peste 9.800 de cazuri noi de COVID-19; rata de infectare în Capitală – 9,62

Un număr de 9.864 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de...

Mai multe articole din aceeasi categorie