Directoratul CEO analizează cererile pentru activele nefolosite. Sau nu?

Terenurile nefolosite ale Complexului Energetic Oltenia ar putea deveni afaceri de succes. Este vorba despre fostele depozite de la Rovinari, pentru care primarul spune că ar avea cereri să fie construite sere de legume. Surse din Directoratul CEO au confirmat pentru euroolteniainfo.com că această solicitare există, și că e acum în analiză.

„Ca principiu, încercăm să sprijinim inițiative care dau utilitate unor active neutilizate”, ne-au spus cei din conducerea Complexului.

Potrivit presei locale din Gorj, primarul din Rovinari vrea preia de la CEO acele terenuri, pe care să le dea apoi mai departe unor investitori locali.

Primarul, contrazis

Surse din Complex ne-au declarat însă că lucrurile nu stau chiar așa și că primarul din Rovinari își face campanie electorală, pentru că mai vrea să câștige un mandat. „Domnul primar venea la CEO să se plângă de acele terenuri că aduc praf în oraș. Acum sunt bune pentru sere? Nu mai e praf? Sau va spune după aceea că nu s-a putut, că e praf? E foarte complicat să rupi bucăți de teren din CEO. Trebuie făcute măsurători, diviziune, nu e simplu. În plus, CEO are nevoie de acel teren pentru parcul fotovoltaic. Ca să nu mai spun că la câteva sute de metri sunt utilajele complexului. Ce facem, loc de promenadă, de grădinărit lângă ele?”, ne-au spus cei din Complex, subliniiind faptul că Directoratul „sigur că analizează, că e liberal de-al lor”.

Filip: Sere de milioane de euro

Primarul Robert Filip, ales în 2016 de la ALDE, a trecut la PNL din câte spun sursele noastre și se pregătește pentru un nou mandat. El susține că investițiile de pe fostele depozite vor crea locuri de muncă și că fiecare din cele două sere valorează un milion de euro. „Dacă nu se concretizează, suntem nebuni”, spune Filip.

Articole asemanatoare