luni, ianuarie 18, 2021
-5.3 C
Craiova

DNA stârpește o „căpușă” a CEO. „Dar elefanții unde sunt?”

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe directorul economic al Exploatării Miniere Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Vasile Ghimiș este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, după ce, în 2012, ar fi cumpărat produse de șapte ori mai scumpe pentru companie.

Concret, e vorba de truse sanitare și furtune de stingere a incendiilor. Valoarea unui furtun de pompieri a ajuns la prețul de 850 lei/bucata, în condițiile în care un astfel de produs ar avea un preț de piață de aproximativ 120 lei/bucata.
Prin aceste demersuri, unitatea minieră ar fi fost prejudiciată cu suma totală de 169.234 lei, reprezentând diferența dintre prețul real și prețul care s-a plătit efectiv pentru produsele susmenționate.

Pe lângă Ghimiș, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată și a unei persoane fizice, la data faptei administrator al SC RATETALAV SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, dar și a SC RATETALAV SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Ghimiș Vasile.

Nu e primul dosar

Culmea e că Vasile Ghimiș a mai fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.

Iată ce spune comunicatul DNA de la acea dată:

„În perioada octombrie 2013-martie 2014, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile, în calitate de directori în cadrul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, au dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea de la două firme (printre care și SC TFR Teminvest SRL) controlate de inculpații Giurcău Daniel Sever și Temelie Florin, la prețuri supraevaluate, a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor și 170 truse sanitare de prim ajutor.
În același context, pe de o parte „ajutorul” acordat de inculpații Temelie Florin și Giurcău Daniel Sever a constat în depunerea de oferte pentru produsele respective, în numele societăților pe care le administrau, la prețuri supraevaluate de circa 6-7 ori față de prețurile lor de achiziție.
Pe de altă parte, aceeași inculpați au depus oferte în numele altor societăți, fără consimțământul administratorilor acestora sau în numele unor societăți administrate de rude sau prieteni apropiați, dezavantajoase față de ofertele firmei câștigătoare.
Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile au prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile controlate de cei doi oameni de afaceri”.

Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în proces.

„Dar elefanții unde sunt?”

Faptul că Vasile Ghimiș a fost luat în vizor de DNA nu îi încălzește prea tare pe angajații CEO, care spun că e un caz „de doi lei”.

„Cum vi se pare dumneavoastră că DNA se duce după un furtun și îi ziceți „căpușă”, când sutele de milioane de lei evaporate de-a lungul anilor din CEO nu le vede nimeni? E nimic. Noi vedem căpușă, dar nu vedem elefanții. Elefanții CEO unde sunt? Și multora le e clar că nu le-a făcut singur. Nu era el vioara-ntâi. E vreo dovadă undeva că a luat el vreun ban? Dar aceste lucruri nu sunt așa importante. Important e că s-a ales praful de sistemul energetic national, pentru care nimeni nu a făcut nimic și nimeni nu răspunde. Astea sunt chestiile importante, nu furtunul lui Ghimiș”, au declarat, pentru euroolteniainfo.com, surse din Complex.

CEO, vaca de muls

Cei mai bogați oameni din Gorj, unii cunoscuți, alții mai discreți, au conexiuni cu CEO, însă nimeni nu i-a deranjat sau, de-a lungul vremii,  s-au „evaporat” probele. Dacă cineva ar fi fost interesat, ar fi văzut că anumite vile sunt ridicate din aceleași materiale de construcții folosite în CEO. Că unii muncitori lucrau cu normă redusă la Complex și cu normă întreagă pe la șantierele șefilor. Că mulți directori aveau un stil de viață de nabab, mașini de lux… Dar nimeni nu a făcut-o. CEO rămâne un subiect de actualitate, iar întrebarea pe care o mai pun unii – cei optimiști – este: există voință politică pentru eficientizare sau rămâne principala vacă de muls a politicului?

Ultimele stiri

Maia Sandu, discuție cu Laura Codruța Kovesi despre corupția din Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Bruxelles unde are o serie de întâlniri cu comisari europeni. A...

Mai multe articole din aceeasi categorie