sâmbătă, septembrie 30, 2023
17.6 C
Craiova

DOLJ: CERCETAT PENTRU INTRODUCEREA ÎN ŢARĂ DE DROGURI DE MARE RISC ŞI TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

La data de 7 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc.

Astfel, a fost prins în flagrant delict un tânăr, de 20 de ani, cetăţean slovac, care ar fi pus în vânzare 170 de grame de cocaină, pentru 7.550 de euro.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că tânărul ar fi achiziţionat drogurile din Ţările de Jos, fiind transportate în România.

Tânărul a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, la data de 7 iunie a.c., procurorul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea, pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

În cursul acestei zile, va fi solicitată judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Dolj, arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ultimele stiri

Elisabeta Lipă, avertisment dur pentru șefii de la FR de gimnastică: „Sunt plecați acolo ca turiști” „Această federație primește bani din 3 surse...

Potrivit GSP, una dintre Federațiile cu cel mai mare buget, FRG tremură serios pentru calificările la Jocurile Olimpice. Mihai...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner