luni, mai 20, 2024
17 C
Craiova

DOLJ: DOUĂ PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane (membre ale aceleiași familii), cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Actele de urmărire penală au relevat că, în perioada ianuarie 2023 – aprilie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, aceștia ar fi procurat, deținut, depozitat și vândut diferite cantități de canabis (drog de risc), unor consumatori din județul Dolj.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate semințe de canabis, un cântar de precizie purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data 23 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a două persoane, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ultimele stiri

Peste 900 secții de votare în Diaspora. MAE a început distribuirea materialelor necesare votării

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin intermediul Misiunilor Diplomatice și Oficiilor Consulare ale României în străinătate, 915 secții de...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner