vineri, martie 1, 2024
7.3 C
Craiova

Medalii istorice la CM de Juniori! Romania, singura tara europeana in careul de asi al tenisului de masa mondial!

Loturle nationale de baieti si de fete la tenis de masa au facut istorie la Campionatul Mondial de Juniori care se desfasoara in Riva del Garda, Italia, cucerind doua medalii de bronz! Echipa de baieti, pregatita de Madalin Ionascu si Alex Gheorghe, s-a intrecut pe sine si a reusit sa cucereasca prima medalie la un campionat mondial pe echipe.

Si echipa de fete, pregatita de slatineanul Petre Arnautu si de Marian Filipas si al carui lider este tot o slatineanca, Adina Diaconu, a confirmat din nou valoarea pe care o are si a cucerit bronzul. Performanta este una deosebita, deoarece Romania a fost singura tara europeana care a stat alaturi de colosii asiatici China, Japonia si Korea de Sud in semifinale.

Baietii lui Madalin Ionascu au inceput cu o mare victorie: 3-2 cu Korea de Sud, una din favoritele la finala CM. Primul meci a fost castigat de Cristi Pletea, 3-1 cu liderul echipei coreene. Apoi Rares Sipos a facut 2-0 la meciuri castigand lupta cu locul 2. Dragos Oprea a pierdut, din pacate meciul 3, iar Pletea s-a recunoscut invins la mare lupta cu numaul 2 al coreenilor si scorul a devenit egala:2-2!

Rares a jucat meciul decisiv care avea sa fie unul interzis cardiacilor. Clujeanul a reusit sa revina de la 1-2 si a castigat ultimele seturi, aducand punctul unei mari victorii, victorie care ne deschidea drumul spre locul 1 in grupa. Loc ce ne scapa in sferturi de marile forte asiatice: China si Japonia.

A urmat meciul cu Suedia, care ar fi trebuit sa fie mult mai usor decat cel cu Korea de Sud. Pletea a castigat primul meci, Sipos l-a pierdut pe al doilea, iar Oprea pe al treilea. Suedia conducea cu 2-1 si totul depindea de Pletea pentru a egala situatia. Constanteanul ne-a aratat ca are niste nervi incredibii de tari. La scorul de 2-1 pentru numarul 1 al Suediei si 10-8 in setul patru, Cristi a salvat extraordinar cele doua mingi de meci ale scandinavului si a castigat setul si apoi meciul, egaland situatia. Rares a reusit sa castige meciul decisiv si sa asigure calificarea in sferturi de pe locul 1.

Sfertul cu Statele Unite a fost si el un demn de cel mai tare thriller. Pletea a facut 1-0, Sipos pierdut apoi, iar marea surpriza a venit de la Dragos Oprea care a castigat extraordinar si a facut 2-1 pentru Romania. Din pacate, Pletea a pierdut apoi: 2-2 si din nou Sipos juca meciul decisiv. Clujeanul a castigat cu 3-2 si ne-a adus prima medalie la baieti din istoria Campionatelor Mondiale de tenis de masa.

Semifinala cu China a fost una fara istoric: 0-3 cu tara unde tenisul de masa este disciplina obligatorie la scoala, iar un antrenament la cluburi sau loturi nationale dureaza zilnic intre 8 si 10 ore.

Fetele pregatite de slatineanul Petre Arnautu au avut si ele o evolutie nu lipsita de emotii. Primul meci a fost cel cu Cehia. Dragoman a pierdut la Blaskova, numarul 1 al lor, Adina Diaconu a facut 1-1, Tania Plaian a pierdut si a dus scorul la 1-2. Dragoman a facut 2-2, iar meciul decisiv a fost cel castigat de Diaconu.

Cel de-al doilea meci din grupa a fost cel cu Taipei. Adina a inceput foarte prost si s-a vazut condusa cu 0-2. A revenit insa incredibil si a castigat urmatoarele seturi in stil de mare campioana. 3-2 si 1-0 la meciuri. S-a terminat 3-1 la meciuri, victorii Dragoman si inca o data Adina, si calificarea in sferturi de pe locul 1. Adica fara posibilitatea de a intalni China sau Japonia in sferturi.

Sfertul cu Germania a fost clar dominat de fetele noastre. Diaconu si Dragoman au facut 2-0, nemtoaicele au redus din handicap in meciul Taniei Plaian, iar punctul decisiv avea sa fie adus tot de Zeita Slatinei, Adina Diaconu. 3-1 si medalie pentru cea mai frumoasa nationala feminina din lume: cea a Romaniei.

Semifinala cu China nu a avut asteptari mari. Chinezoicele s-au impus cu 3-0 si au mers in finala. Ramane insa o medalie superba si satisfactia ca Romania a fost cea mai buna tara din Europa la acest Campionat Mondial de Juniori. Atat la baieti, cat si la fete!

Felicitari lui Cristi Pletea, Rareas Sipos, Dragos Oprea si Florin Spelbus, component lotului national masculine. Felicitari si antrenorilor Madalin Ionascu si Alex Gheorghe!

Felicitari Adinei Diaconu, Andreei Dragoman Taniei Plaian si mezinei Elena Zaharia, componentele lotului national feminin! Felicitari si antrenorilor Petre Arnautu si Marian Filipas!

Slatina e mandra de perfomanta Adinei Diaconu si a antrenorului Petre Arnautu!

Euro Oltenia le multumeste ambilor pentru performantele obtinute!

Ultimele stiri

Ce meci! Au rejucat finala mondială după 6 ani!

Singurul român campion mondial de judo la cadeți,Eduard Șerban, s-a reîntâlnit cu adversarul din finala de acum 6 ani....

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner