marți, aprilie 23, 2024
10.6 C
Craiova

E oficial: Horezu a devenit stațiune turistică de interes național

Guvernul a aprobat în ședința de azi propunerea Ministerului Economiei ca localitatea Horezu din Vâlcea să devină stațiune turistică de interes national. Totodată, au devenit stațiuni turistice de interes local orașele Brezoi (tot Vâlcea) și Urucani (Hunedoara).

„În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, și al art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre: Art. 1 – Se aprobă atestarea ca staţiune turistică de interes naţional a localității Horezu, județul Vâlcea. Art. 2 – Se aprobă atestarea ca staţiuni turistice de interes local a următoarelor localități: a) Orașul Brezoi, județul Vâlcea; b) Orașul Uricani, județul Hunedoara”, se arată în documentul care a stat azi pe masa premierului, vâlceanul Florin Cîțu.

Pe termen mediu și lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localitățile atestate vor putea fi promovate ca statiuni turistice de interes national, respectiv local, și vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică. Avȃnd în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în localitățile atestate ca stațiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creșterea calității vieții pentru rezidenții acestor zone, se arată în nota de fundamentare a Ministerului Economiei.

Primarul din Horezu mizează pe Vârful lui Roman

Primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, este foarte încântat. „Este excelent. Vom avea acces la fonduri destinate strict stațiunilor de interes national, ceea ce înseamnă sume foarte mari care merg spre un grup restrâns de localități. Vom putea astfel să facem investiții și am în vedere mai ales un vis, de a face o perlă din stațiunea Vârful lui Roman, care e unul dintre cele mai frumoase locuri din România”, a declarat, pentru euroolteniainfo.com primarul din Horezu.

Horezu este deja cunoscută la nivel international datorită meșteșugarilor care au continuat tradiția olăritului. În 1997 ansamblul arhitectural al Mănăstirii Horezu a intrat în patrimoniul UNESCO.

În acest moment, România are 52 de statiuni turistice de interes national si alte 95 de interes local.

 

Ultimele stiri

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova!

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova! Florin Oprea, fostul mare portar al “Campioanei Unei Mari Iubiri” și...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner