sâmbătă, octombrie 16, 2021
10.3 C
Craiova

Expoziție la Craiova: Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini Agerpres

Iubitorii de folclor şi de fotografie de colecţie pot vizita, până pe 5 octombrie, o expoziţie din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în care sunt surprinse imagini cu satul românesc din perioada interbelică, obiceiuri tradiţionale româneşti, frumuseţea costumului popular, precum şi cu nume emblematice ale folclorului nostru.

Intitulată ‘Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini AGERPRES’, expoziţia conţine 30 de fotografii de arhivă şi din fluxul foto realizate de-a lungul timpului de către fotoreporterii agenţiei şi a fost realizată în cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului „Maria Tănase” de AGERPRES în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Prof. univ. dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă, membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a afirmat că expoziţia este un fel de marcă a unor aspecte de viaţă cotidiană şi spirituală pe care fotoreporterii AGERPRES, de-a lungul timpului, le-au surprins, iar imaginile din anii 1927, 1930, 1937, 1945 şi din vremea noastră ne fac „să călătorim puţin în istoria locurilor şi să ne bucurăm de rememorarea istoriei locului”.

„Fotografia are un mare merit: stochează în concomitenţă o fărâmă de viaţă, cu toate detaliile sale. Într-o descriere, într-o lucrare ştiinţifică, prin cuvânt spunem atâta cât se poate formula în limbajul verbal, dar imaginea ne vorbeşte despre loc, despre habitat, despre oameni, despre atât de multe lucruri care înseamnă viaţă. Uneori poate nu găsim inscripţionat data şi locul în care a fost făcută fotografia sau omul care a constituit subiectul, dar prin modul în care se prezintă imaginea, dacă e în costum popular, de exemplu, ştim noi de unde este, aflăm dacă e vorba de vestimentaţie adecvată unui anumit context, de sărbătoare, de lucru. Deci, fotografia, în concomitenţă, într-o singură secvenţă, ne vorbeşte foarte mult şi chiar ne vorbeşte pentru subtilitate fenomenologică, de tipologia antropologică, pentru că vedem oamenii, cu trăsăturile lor”, a spus marţi, la vernisajul expoziţiei, Doina Işfănoni, fost director al Muzeului Satului.

Etnomuzicologul Elise Stan, realizatorul TV al Festivalului „Maria Tănase”, a afirmat că fotografiile deţinute de AGERPRES sunt de o valoare inestimabilă şi cele prezentate în expoziţie sunt inedite.

„Este o bucurie pentru mine că am putut participa la acest vernisaj, pentru că am descoperit aici poze pe care nu le ştiam. Eu am făcut mai demult un film despre viaţa şi cariera artistică a Mariei Tănase şi am cules atunci foarte multe fotografii cu marea artistă, dar am găsit aici şi poze pe care nu le cunoşteam. Fotografiile deţinute de Agenţia AGERPRES sunt de o valoare inestimabilă, este un veritabil patrimoniu naţional. Faptul că aţi venit într-un context frumos, acesta al Festivalului Naţional ‘Maria Tănase’, îi dă o importanţă acestei expoziţii care sunt convinsă că va fi un succes. Ca specialist în domeniul folclorului (etnomuzicolog, doctor în muzică), pe mine mă fascinează absolut tot ce văd în această expoziţie şi îi cunosc cu adevărat valoarea”, a spus Elise Stan.

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, a afirmat că fotografiile din arhiva agenţiei, în jur de 4,5 milioane de imagini, pot fi considerate file de istorie, opere de artă, care invită la călătorie în timp.

„Expoziţia ‘Pasărea Măiastră, tradiţii şi doruri în imagini AGERPRES’ prezintă, prin cele 30 de fotografii realizate de-a lungul timpului de către fotoreporterii agenţiei, satul romanesc din perioada interbelică, peisaje, oameni, monumente şi momente din Oltenia de altădată, dar şi mai recentă. Obiectivul general al proiectului este prezervarea şi punerea în circulaţie publică a unui fond de imagini cu o deosebită relevanţă culturală şi istorică”, a subliniat Claudia Nicolae.

Ultimele stiri

Cea mai mare infrastructură de Inteligență Artificială se construiește lângă Craiova

Cel mai mare centru de date din Europa centrală și de sud-est se construiește lângă Craiova, în comuna Mischii....

Mai multe articole din aceeasi categorie