marți, mai 18, 2021
13 C
Craiova

Fără margarină în produsele alimentare!

Începând din această lună se aplică noi cerinţe pentru operatorii din domeniul alimentar cu privire la conţinutul de acizi graşi trans din alimente (margarină, uleiuri hidrogenate sau parțial hidrogenate), alţii decât acizii graşi trans care se găsesc în mod natural în grăsimile de origine animală.

Reglementările sunt prevăzute în Legea nr. 182/2020 pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman şi în Regulamentul Comisiei (UE) 2019/649.

Astfel, conţinutul de acizi graşi trans din alimente, alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală, nu trebuie să depăşească valoarea de 2 grame la 100 g de grăsime pentru alimentele destinate direct consumatorului final şi a celor destinate vânzării cu amănuntul.

Ieri, odată cu intrarea în vigoare a Legii 182/2020,  Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat controale oficiale în unități:

  • de fabricare a produselor de panificaţie, patiserie, popcorn, grăsimilor vegetale, margarinelor, uleiurilor parţial hidrogenate,
  • de alimentaţie publică (fast-food şi restaurante),
  • de depozitare şi comercializare a produselor alimentare care conţin margarine, grăsimi şi uleiuri parţial hidrogenate.

Se verifică aplicarea măsurilor stabilite pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele legislative în acest domeniu, inclusiv prin prelevări de probe şi măsuri luate în cazul în care rezultatele analizelor indică depăşiri ale limitelor permise de acizi graşi trans.

Dacă se identifică neconformităţi privind conţinutul maxim de acizi graşi trans, în produsele alimentare destinate direct consumatorului final sau vânzării cu amănuntul, se vor lua măsuri imediate pentru ca produsele să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de la comercializare.

Nerespectarea prevederilor legii constituie contravenție, iar operatorii care nu se vor conforma vor fi sancționați cu amenzi de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Ultimele stiri

Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind ceremonia lui Donald Trump

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea - pentru două fapte de trafic de influență...

Mai multe articole din aceeasi categorie