Firmele pot solicita Certificatele pentru Situații de Urgență

Ministerul Economiei a emis Ordinul prin care este stabilită metodologia de solicitare și eliberare a Certificatelor de Situație de Urgență (CSU), care a și fost publicat în Monitorul Oficial.

În cel mai scurt timp va fi funcțională și aplicația prin care se vor putea solicita certificatele.

CSU se va solicita în baza unei declarații pe propria răspundere și va eliberat gratuit, fără costuri.

Certificatele de Situație de Urgență au ca scop susținerea operatorilor economici în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități/ măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, ca urmare a impactului economic, financiar și social asupra activității acestora, determinat de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2.

Certificatele de situație de urgență vor fi emise în două forme:

a) TIP 1 (ALBASTRU) – eliberat pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe propria răspundere din care rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate;

b) TIP 2 (GALBEN) – eliberat pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe proprie răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

În termen de 5 zile, de la publicarea în Monitorul Oficial, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), va asigura adaptarea și funcționarea platformei electronice  în scopul depunerii solicitărilor și eliberării CSU. Aceasta va funcționa aici.

Articole asemanatoare