luni, mai 27, 2024
22.9 C
Craiova

FOTO: Ambasadorul Israelului, vizită la Târgul de Turism de la Romexpo. „România se află în topul destinațiilor preferate de turiștii israelieni”

Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, a vizitat standul Israelului de la Târgul de Turism deschis la Romexpo, dar și mai multe standuri românești.

Conform Ambasadei Israelului în România, țara noastră se află în topul destinațiilor preferate de turiștii israelieni.

„România se află în topul destinațiilor preferate de turiștii israelini. Turismul reprezintă unul dintre domeniile-cheie al relațiilor româno-israeliene, iar frecvența zborurilor revine treptat la nivelul de dinainte de război, cu 13 zboruri pe săptămână operate de El Al”, menționează reprezentanții Ambasadei, pe pagina oficială de Facebook.

Târgul de Turism al României, care s-a deschis joi, 15 februarie 2024, la Romexpo, este ocazia propice pentru cei care nu și-au programat încă vacanța să caute destinația potrivită.

„Sperăm că și VOI vă faceți deja planurile de vacanță pentru anul acesta în Israel”

Ambasadorul Israelului la București, E.S. Reuven Azar, a vizitat deja standul Israelului deschis în cadrul târgului și s-a întâlnit cu reprezentanții principalelor agenții de turism și companii aeriene israeliene. Azar a vizitat de asemenea și mai multe standuri românești, operatori din Bucovina mulțumindu-i pentru vizită și transmițând că așteaptă să se revadă pentru noi aventuri în Bucovina.

„Suntem convinși că mulți israelieni vor alege să-și petreacă vacanțele în numeroasele locuri frumoase din România și sperăm că și VOI vă faceți deja planurile de vacanță pentru anul acesta în #Israel”, este mesajul Ambasadei Israelului în România.

Târgul de Turism al României este deschis în perioada 15 – 18 februarie, la ROMEXPO, în pavilionul B2 al centrului expozițional. Cei care încă mai caută destinația potrivită au ocazia să descopere aici reduceri exclusive, pachete all-inclusive și promoții.

Ultimele stiri

Sală nouă de sport pentru elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Țițeica“

Peste 1.000 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Țițeica” din Craiova vor beneficia de o sală nouă de sport....

Mai multe articole din aceeasi categorie