vineri, martie 24, 2023
4.6 C
Craiova

FOTO/VIDEO – OLT: CONTINUĂ ACȚIUNILE CU EFECTIVE MĂRITE ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

În data de 11 martie a.c., în intervalul orar 19:00-22:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat activitățile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră.

La această acțiune, pe străzile din municipiul Slatina, au participat 24 de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Acţiunea s-a desfăşurat pe principalele artere din municipiul Slatina și a vizat conducătorii auto care nu respecta regimul legal de viteză și care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, astfel, punând în pericol participanții la traficul rutier.

În acest sens, polițiștii rutieri au folosit atât aparatele radar cât și aparatele etilotest.

În această perioadă, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contavenționale, în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 6 permise de conducere, respectiv 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 3 pentru nerespectarea regimului legal de viteza și 1 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii au reținut 6 certificate de înmatriculare,
fiind constatată și o infracțiune la regimul rutier.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare și au ca scop informarea participanților la trafic cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație.

Exemple:

1. În jurul orei 21:50, politistii Biroului Rutier Slatina au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani în timp ce conducea un autoturism, pe strada Drăgănești, din municipiul Slatina, cu viteza de 123 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.

2. În cadrul activităților, în jurul orei 19:35, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat pe strada Libertății din municipiul Slatina, județul Olt, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.

Ultimele stiri

DOLJ: Au murit pe loc! Accident grav pe DN 56 Craiova – Calafat

În noaptea de 23/24 martie a.c., ora 01.10 polițiștii Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner