joi, iunie 13, 2024
24 C
Craiova

FOTO/VIDEO – OLT: Muncitor mort într-un accident de muncă, la Caracal. Firma la care lucra executa lucrări de canalizare

Un grav accident de muncă s-a produs, joi, 25 mai 2023, în municipiul Caracal, din județul Olt. Doi muncitori, angajați ai unei firme care execută lucrări de canalizare pentru Compania de Apă Olt, pe teritoriul municipiului Caracal, au fost surprinși de un mal de pământ. Unul dintre aceștia a fost salvat de colegi, fiind transportat la spitalul din Caracal, în timp ce al doilea muncitor a fost acoperit de pământ, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Pompierii Inspectoratului penru Situații de Urgență Olt au acționat ore întregi pentru a-l scoate pe bărbat de sub malul de pământ. Au reușit după ora 22,00, medicul declarând decesul victimei.

„La data de 25 mai 2023, în jurul orei 16:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în municipiul Caracal, a avut loc un accident de muncă. La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, județul Olt, împreună cu un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Moțăței, județul Dolj, angajați ai unei societăți comerciale cu specific construcții, în timp ce efectuau săpături pentru rețeaua de canalizare, au fost surprinși de malurile șanțului, care s-au surpat peste cei doi”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Bărbatul de 53 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal, mai spun polițștii, bărbatul de 57 de ani decedând.

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au mai precizat politiștii.

Sursa Foto,Video: ISU Olt

Ultimele stiri

CE SURPRIZĂ! „Zeița de la Montreal”, sfaturi pentru „tricolore” înainte de JO

Nadia Comăneci a ținut să le încurajeze personal pe fetele din lotul național de gimnastică înaintea competiției supreme de...

Mai multe articole din aceeasi categorie