sâmbătă, februarie 24, 2024
13.9 C
Craiova

FOTO/VIDEO – OLT: „Reunificare de stânga” la Caracal. Organizația Pro România a trecut la PSD. Octavian Stănescu: „Mă simt ca acasă”

Prim-vicepreședintele PSD Caracal, deputatul Adrian Chesnoiu, a anunțat vineri, 9 februarie 2024, într-o conferință de presă, că membrii organizației Caracal a Pro România au făcut pasul către PSD Caracal.

Este organizația Pro România care în 2020 a avut cel mai bun rezultat în mediul urban, câștigând aproape 17% dintre voturile caracalenilor care s-au prezentat la urne. Anunțul vine după ce joi, 8 februarie 2024, PNL Olt a anunțat că președintele Pro România Olt Tiberiu Pană și vicepreședinții Vasile Popa și Florin Dorobanțu s-au înscris în PNL.

„Astăzi, la PSD Caracal, la ora 10,00, am avut un birou politic al Organizației Municipale PSD Caracal și am luat decizia să aprobăm primirea și revenirea acasă a organizației Pro România condusă de domnul Octavian Stănescu, a întregului birou din organizația Pro România, peste 58 de membri dacă-mi aduc bine aminte, și revenirea tuturor celor 550 de membri activi pe care Pro România la Caracal îi avea, revenirea la organizația PSD Caracal”, a declarat Chesnoiu.

Mulți dintre membrii Pro România Caracal sunt foști membri PSD, inclusiv președintele Octavian Stănescu, cel care a ocupat pentru o perioadă funcția de viceprimar al municipiului Caracal.

„Pentru noi întărirea echipei cu organizația Pro România Caracal nu poate fi decât un motiv de bucurie. Dați-mi voie să le spun: Bine ați venit acasă! E un moment important. Am văzut ieri, în conferința pe care a organizat-o PNL Olt la Slatina, când au anunțat cu emfază că au luat toate organizațiile Pro România din județul Olt, iată, o nouă dezinformare, pentru că pe cei de la Caracal nu cred că i-a întrebat nimeni, și asta cred că o să vă detalieze Octavian Stănescu”, a adăugat Chesnoiu.

Doldurea: „Surpriza cea mare este că n-au făcut-o mai demult”


Președintele Pro România Caracal, fostul viceprimar Octavian Stănescu, a declarat că revenirea la PSD o simte ca o întoarcere acasă.

„Sunt foarte emoționat că sunt astăzi aici și că am fost primiți cu toții cu așa mare deschidere de colegii din cadrul Partidului Social Democrat și promitem pe viitor să structurăm o echipă foarte puternică și rezultatele care vor veni vor fi unele foarte bune. Domnule deputat, domnule primar, dragi colegi, mă simt ca acasă, din nou. Vă spun sincer. În ceea ce privește declarațiile pe care le-a făcut fostul meu coleg, domnul coordonator, nu președinte de organizație, domnul Tibi Pană, ieri, că organizația județeană a trecut cu totul la PNL, nu este adevărat. Organizația Pro România Caracal, de fapt cea mai puternică organizație Pro România la nivel de municipii din județul Olt, care a obținut cele mai bune rezultate la alegerile locale, iată că astăzi se întoarce acasă în sânul Partidului Social Democrat”, a spus Stănescu.

„Surpriza cea mare este că n-au făcut-o mai demult. Am înțeles și raționamentul, dar ei au fost acasă tot timpul”

Primarul Marian Doldurea, le-a mulțumit la rândul său noilor colegi pentru susținerea pe care au oferit-o echipei PSD în Consiliul local pe toată perioada mandatului.

„În mod expres țin să-i mulțumesc domnului Octavian pentru că a înțeles din prima după alegeri că nu trebuie să avem animozități și că pentru binele orașului lucrurile trebuie să meargă între noi ca și când n-am fi fost competitori în 2020. Și, din punctul acesta de vedere, lucrurile au mers foarte-foarte bine. Și să mulțumesc în calitatea mea de primar în primul rând consilierilor Pro România, care efectiv au ajutat în guvernarea noastră, a orașului”, a spus Doldurea. „Surpriza cea mare este că n-au făcut-o mai demult. Am înțeles și raționamentul, dar ei au fost acasă tot timpul”, a adăugat Doldurea.

Primarul municipiului Caracal a caracterizat mișcarea politică realizată de PSD Caracal ca fiind o „reunificare de stânga”, „pentru că nu poți să fii la Pro România și să spui că ești de dreapta”, a mai spus Doldurea, menționând de asmenea că„ integrarea se face absolut natural, fără animozități și fără alte probleme”.

Ultimele stiri

Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, avizat și de Ministerul Transporturilor

Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu a primit aviz și din partea Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner