marți, aprilie 16, 2024
20.6 C
Craiova

Foto: Vrea să devină medic, dar și campioană olimpică pentru România

Născută și crescută la Las Vegas, Rebecca Diaconescu va începe cursurile la Universitatea din Louisville

Pentru Rebecca Diaconescu, anul 2023 e unul plin de provocări. În afara competițiilor la care urmează să participe, ea va începe și facultatea în SUA. Deși are doar 17 ani, a fost acceptată la o universitate de top de peste Ocean.

Născută și crescută la Las Vegas și elevă în ultimul an de liceu în SUA, Rebecca a primit mai multe oferte de burse sportive de la universități de prestigiu de peste Ocean. A ales Universitatea din Louisville (Kentucky).

”Fac liceul în America și mă duc la facultate, tot în SUA. La University of Louisville. Semnez în noiembrie. Nu am emoții. M-am conectat cu antrenorii, mi-a plăcut mult de program acolo, am fost în vizită la mai multe facultăți, dar acolo mi-a plăcut cel mai mult” – Rebecca Diaconescu, vicecampioană mondială și europeană de junioare.

Ea spune că a stabilit deja cu antrenorii de acolo ca programul să fie făcut astfel încât să poată reprezenta România la competițiile importante din următorii ani.

”În continuare vine antrenorul de la facultate cu mine când încep acolo și vom veni în România” – Rebecca Diaconescu, vicecampioană mondială și europeană de junioare.

Fostă campioană europeană pentru România, mama ei, Lorena Diaconescu, este foarte mândră de alegerea fiicei.

”Am lăsat-o să meargă singură la toate cele cinci vizite la facultate, e o alegere pe care noi ca părinți o vrem să fie personală și noi o sprijinim cu deciziile pe care le ia. Vrea să fie doctoriță” – Lorena Diaconescu, mama și antrenoarea Rebeccăi Diaconescu.

Lorena Diaconescu s-a stabilit la Las Vegas acum 24 de ani 

Practic, Rebecca urmează calea deschisă de mama sa, care la 19 ani a primit o bursă la o Universitate din Las Vegas, apoi s-a stabilit acolo.

”Eu sunt acolo de 24 de ani. Am plecat la 19 ani cu o bursă la facultatea din Las Vegas, m-am căsătorit cu soțul meu, care e și el tot român, și am decis să rămânem la Las Vegas” – Lorena Diaconescu, mama și antrenoarea Rebeccăi Diaconescu.

Anul trecut, Rebecca a concurat pentru prima dată pentru România. Mama ei spune că fata și-a dorit mereu acest lucru.

”Anul trecut, a fost prima dată când am revenit în România după 17 ani datorită fetiței, că-și dorea foarte mult să concureze pentru România. Îi place foarte mult aici, mâncarea, oamenii sunt foarte calzi. Îi place că e verde, în Las Vegas suntem în deșert” – Lorena Diaconescu, mama și antrenoarea Rebeccăi Diaconescu.

De altfel, Rebecca a fost învățată să simtă românește încă din primii ani de viață, chiar dacă a crescut la mii de kilometri de țara natală a părinților.

”Vorbim română în casă. Prima limbă pe care am învățat-o a fost română și după aia engleză” – Rebecca Diaconescu, vicecampioană mondială și europeană de junioare.

De când a început înotul, Rebecca a fost antrenată de mama ei, care recunoaște că e destul de dificil să-și pregătească propria fiică, pentru că trebuie să îndeplinească două roluri în același timp: acela de mamă și de antrenoare.

”Ne înțelegem foarte bine, separăm bazinul de ce e acasă și ne înțelegem extraordinar, îmi place mult să mă antrenez cu mama. Acasă încercăm să nu vorbim de natație ca să le separăm cât mai bine” – Rebecca Diaconescu, vicecampioană mondială și europeană de junioare.

”E greu. E greu că atunci când ne suim în mașină suntem mamă – fiică, când plecăm din bazin suntem mamă – fiică, dar când suntem la bazin suntem antrenoare-sportivă. Îmi spune coach. În mașină, mami. Când e să vorbească de coach vorbește cu soțul meu” – Lorena Diaconescu, mama și antrenoarea Rebeccăi Diaconescu.

Rebecca a concurat și în SUA 

Cum se antrenează doar în Las Vegas, Rebecca vine în țară doar pentru concursuri. Ea spune că cea mai grea e adaptarea la fusul orar, diferența fiind de 10 ore.

”Nu este o adaptare ușoară. Încercăm să venim mai înainte, dar cu școala e greu să mă rup, pentru că nu am voie prea multe absențe. E o acomodare foarte grea și drumul e foarte lung, dar îmi place foarte mult să concurez aici, deci merită” – Rebecca Diaconescu, vicecampioană mondială și europeană de junioare.

Pentru a se menține la un nivel ridicat, Rebecca participă la multe competiții organizate în America.

”Competițiile și acolo sunt foarte intense. Ea a concura în decembrie la Campionatele Naționale de juniori ale Americii. Sunt mult mai intense, foarte mulți copii, dar și Rom se descurcă extraordinar, foarte mult talent și e pe drumul cel bun” – Lorena Diaconescu, mama și antrenoarea Rebeccăi Diaconescu.

”Concurez și în SUA, aici venim pentru naționale și majoritatea din concursurile mele sunt acolo” – Rebecca Diaconescu, vicecampioană mondială și europeană de junioare.

Ultimele stiri

(VIDEO) DOLJ: Accident cumplit pe DN 6, la Ișalnița. O femeie a fost spulberată, după ce a fost lovită de trei mașini

Un accident grav s-a petrecut luni-seara, 15 aprilie 2024, pe DN 6, în județul Dolj, în zona combinatului Ișalnița....

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner