vineri, aprilie 19, 2024
11.7 C
Craiova

FOTO\VIDEO: În municipiul Caracal și localitățile limitrofe, a fost organizată o razie, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră

În noaptea de 19/20 noiembrie 2022, în intervalul orar 19:00-04:00, în municipiul Caracal și localitățile limitrofe, a fost organizată o razie, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii, au fost angrenați 82 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, combaterea criminalității organizate și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Alături de polițiști s-au aflat și 7 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale pe stradă, în baruri, cluburi de noapte și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 314 persoane, fiind verificate și controlate 26 societăți comerciale, dar și 125 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.545 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 91 au fost pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 25.145 de lei, 10 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 400 de lei și 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru abaterile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, 1 certificat de înmatriculare și au constatat o infracțiune la regimul rutier.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea oricăror evenimente negative.

Exemplu:

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Lăutarilor, din comuna Osica de Sus, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ultimele stiri

00:01:13

(VIDEO) Imagini superbe cu Varianta Ocolitoare Târgu Jiu! Nodurile rutiere, puse în lumină

Imagini superbe cu Varianta Ocolitoare (VO) Târgu Jiu. DRDP Craiova a postat un video cu iluminatul din zona nodurilor...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner