duminică, iulie 3, 2022
26.8 C
Craiova

Fratele lui Radu Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare. S-a predat ieri Poliției

Fostul deputat Alexandru Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare și dat în urmărire națională după ce nu a fost găsit la domiciliu, s-a predat, ieri, la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale.

„Având în vedere sentinţa definitivă de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un bărbat de 50 de ani, din judeţul Constanţa, s-a prezentat la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale. După îndeplinirea formalităţilor necesare, acesta a fost condus la penitenciar în vederea încarcerării”, informează Biroul de presă al DGPMB.

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre şi fost deputat PSD, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani închisoare cu executare într-un dosar de corupţie legat de construirea de locuinţe sociale în campusul „Henri Coandă” din Constanţa, fusese dat în urmărire naţională.

Iniţial, la instanţa de fond, Alexandru Mazăre fusese achitat pentru complicitate la luare de mită, având de plătit doar o amendă penală de 5.000 lei pentru fals în declaraţiile de avere, însă un complet de cinci judecători de la ICCJ a admis apelul DNA şi a decis ca fostul parlamentar să primească trei ani de închisoare cu executare, fiind menţinută şi amenda penală.

De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro, primiţi ca mită, el având de plătit şi cheltuieli judiciare de 10.000 lei.

În acelaşi dosar, judecătorii au decis încetarea procesului penal împotriva lui Radu Mazăre şi omului de afaceri Avraham Morgenstern.

Radu Mazăre se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnare de nouă ani de închisoare primită într-un alt dosar.

Acuzaţiile din acest dosar au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social „Henri Coandă”, lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

Sursa: Agerpres

Ultimele stiri

La mulți ani, Slatina ❗

Televiziunea Euro Oltenia Info a fost alături de slătineni la aniversarea celor 43 de ani de la trecerea orașului...

Mai multe articole din aceeasi categorie