Fratii Ciocan au adus in Judetul Olt modelul de “succes” Tel Drum!

Fratii Ciocan au implementat in Olt povestea de “succes” a Tel Drum in Teleorman. Povestea fara sfarsit a companiei Tel Drum a tinut si tine capul de afis al mass media locala si nationala. Dezvaluirile celor de la Rise Project arata reteta prin care firme si oameni de afaceri sunt favorizati la contracte preferentiale cu statul.

Dosarul deschis de DNA in cazul Tel Drum este unul din cele mai importante cu legaturi dubioase de afaceri pana departe in Brazilia.

Autoritatile locale continua nu numai in cazul Tel Drum traditii vechi de risipire a banului public. Nu numai Consiliile Locale sau Consiliile Judetene sunt aici sub presiunea acestor firme hraparete, ci si comisiile de licitatii.

Fratii Ciocan, abonati la contracte cu statul!

Ciocan. Fratii Ciocan. Nu sunt urmasii lui James Bond, dar sunt unsi cu toate alifiile mai ceva ca marele persoanaj de film al britanicilor. Dan si Cornel Ciocan raman printre cei mai favorizati oameni de afaceri din Judetul Olt.

Originari din comuna Rotunda, fraţii Ciocan au devenit cunoscuţi în judeţ ca regi ai asfaltului. Abonaţi la lucrări derulate pe bani publici. Din 2008 încoace, firma lor, SC T Dancor Romconstruct, a câştigat pe bandă rulantă licitaţiile pentru lucrări în judeţ. Din anonimii de odinioară, unul miliţian, iar celălalt instalator la ICRAL, fratii Ciocan au ajuns adevaraţi baroni locali. 

Media locala si nationala au dezvaluit de nenumarate ori lucruri care au uimit opinia publica in privinta fratilor Ciocan. Dan Ciocan a luat BAC-ul la 50 de ani. Apoi a devenit student la Agronomie. Pana atunci, singura scoala absolvita a fost, in 1985, cea de subofiteri de la Campina.

Fratii Ciocan sunt membri marcanți ai filialei PSD Olt. Dan Ciocan este deputat, ales a doua oară pe listele PSD Olt. Ascensiunea sa este uşor de explicat. El a reusit să deruleze afaceri extrem de profitabile cu statul atât în judeţul Olt, dar şi în alte părţi. Afacerile de familie sunt în agricultură şi construcţii. Firma care i-a adus cea mai mare parte din avere este SC T Dancor Romconstruct SA. 

Cornel Ciocan, fratele mai mic al parlamentarului, a avut “ghinionul” sa ajunga la închisoare pentru evaziune fiscală și spălare de bani. A primit 5 ani cu executare, după ce DNA l-a prins cu o gaură de 5,8 milioane de lei. Cam tot atât a încasat familia Ciocan de la corporația Tel Drum în perioada 2014-2015.

Fratii Ciocan au au avut confiscati 2 milioane de euro!

Asocierile fratilor Ciocan le-au adus si ele multe milioane bune. Corporația Tel Drum, Victor Țene, Dumitru Marin și Cornel Ciocan din Calafat au câștigat împreună o licitație in 2013 prin care firmele lor au asfaltat trei străzi din Bănie pe 62,4 milioane de lei. Beneficiar a fost Primaria Craiova a Liei Olguta Vasilescu

Din faptele de arme ale fraţilor Ciocan, despre care a scris presa, amintim si scoaterea ilegala din tara a 2 milioane de euro. Banii au fost confiscaţi de autorităţile austriece la graniţa dintre Austria şi Elveţia.

SC T Dancor Romconstruct SA a fost cesionată unui fost  angajat, Viorel Limbăşan. O altă firmă abonată şi ea la bani publici, SC Clean Prest Activ SRL, a ajuns la Gheorghiţa Gorgonea. Si ea este un om de încredere pentru “regii olteni ai asfaltului”. Nu în ultimul rând, SC Alexcor Trading SRL Bucureşti este acum “condusă” de către Marcel Nicola, un consătean din comuna natală a lui Dan Ciocan.

Exemplul fratilor Ciocan este doar unul din multele cazuri de afaceri dubioase cu statul care atrag atentia in judetele Olteniei. Site-ul nostru spera ca autoritatile locale din Olt sa aiba puterea sa inchida robinetul prin care se scurg banii publici in anumite buzunare. Nu de alta, dar DNA vegheaza in continuare. Iar in Olt pare sa aiba foarte multa treaba!

Articole asemanatoare

Lasa un comentariu