marți, aprilie 16, 2024
26.1 C
Craiova

(GALERIE FOTO) Start la electrificarea unei zone din Oltenia cu potențial turistic imens!

S-a dat start la electrificarea unei zone din Oltenia cu potențial turistic imens! Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat zilele trecute, zona, ignorată ani buni de autorități, putând fi considerată una dintre cele mai frumoase din Oltenia. Este cea mai mare investiție în rețele electrice de distribuție din județul Vâlcea din ultimii 40 de ani și una dintre cele mai mari realizate de Distribuție Energie Oltenia (DEO) într-o singură zonă.

Este vorba de obiectivul de investiții „Proiectare DDE, as built și execuție extindere rețea electrică de distribuție publică în orașul Horezu, zona Vârful lui Roman – Izvoarele Pleșei, județul Vâlcea“, scos la licitație de Distribuție Energie Oltenia la data de 1 octombrie 2023. Lucrurile s-au mișcat repede, iar DEO a stabilit și constructorul care se va ocupa de electrificarea zonei Vârful lui Roman. Din cele patru oferte primite, câștigătoare a ieșit cea a Asocierii Electro-Alfa International (lider) – Adrem Invest – Adrem Engineering SRL – Prelchim SRL.

Investiția a fost estimată la valoarea de 40.989.469,58 lei fără TVA, adică aproape 10 milioane de euro cu TVA. Proiectul are o valoare totală de 48.719.825 lei fără TVA, din care 46.839.984 lei reprezintă valoarea eligibilă fără TVA, finanțarea nerambursabilă fiind în sumă de 37.471.987 lei (fonduri europene). Restul finanțării este asigurat din Fondul de Modernizare, care ține de Ministerul Energiei. Ordinul de începere a lucrărilor fost dat pe 27 februarie.

Start la electrificarea unei zone din Oltenia cu potențial turistic imens. Investiția va impulsiona turismul din Vâlcea

Electrificarea zonei Vârful lui Roman va impulsiona în mod evident turismul din județul Vâlcea. Este, de altfel, o investiție așteptată de mai bine de 20 de ani, și care se va concretiza datorită inițiativei companiei Distribuție Energie Oltenia. Un rol important l-a avut aici și Obștea de moșneni Horezu și Primăria Horezu, care a pus la dispoziție documentațiile necesare demarării investiției. 

Elementele investiției de 10 milioane de euro de la Vârful lui Roman:
– modernizare și amplificare stație de transformare 110/20 kV la Horezu;
– 50 km de linii electrice în cablu 20 kV, două căi de alimentare la Vârful șui Roman;
– 30 km de rețele stradale 0.4 kV în stațiune;
– 11 posturi de transformare 20/0.4 kV;
– trecerea a 5 km LEA 20 kV existentă în LES 20 kV prin localitatea Romani, cu scoaterea acestora din proprietăți, pe domeniul public.

Rămâne ca de acum înainte să există o mai multă implicare și din partea autorităților județene din Vâlcea pentru dezvoltarea acestei zone cu un imens potențial turistic.

Citește și: Distributie Oltenia investește 250 de milioane de lei pentru automatizarea și digitalizarea rețelei

Ultimele stiri

Aceiași politicieni, același popor

Vin alegerile, candidează aceiași politicieni, votează același popor. Rezultatele sunt previzibile, posibilele surprize nu vor fi decât excepțiile care...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner