duminică, mai 22, 2022
24.4 C
Craiova

Generalul acuzat că a furat bani de la DGIA ca să-și ia casă, condamnat cu suspendare

Iulian Cristian Gherghe, cu gradul de general – maior în rezervă, fost director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), a fost condamnat de Curtea Militară de Apel Bucureşti la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

Instanţa a mai dispus ca generalul să stea 2 ani şi 6 luni sub supravegherea Serviciul de Probaţiune Ilfov, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare la Primăria comunei Cornetu sau Şcoala Gimnazială nr. 1 Cornetu.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Iulian Cristian Gherghe a fost trimis în judecată în iunie 2021 de Parchetul General, fiind acuzat că, la data de 27 noiembrie 2018, când avea calitatea de locţiitor al şefului DGIA, şi-a însuşit, fără drept, suma de 179.470 dolari din fondurile ce aparţin acestei structuri militare, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri oficiale.

Banii au fost folosiţi pentru a cumpăra o casă.

Procurorii precizează faptul că prejudiciul a fost achitat în întregime în cursul urmăririi de către general, prin restituirea sumei sustrase.

Ultimele stiri

Președintele Ungariei, Katalin Novak, face mișcare în centrul Clujului

Katalin Novak, președintele Ungariei, se află în vizită în România. Ea și-a început ziua cu un pic de mișcare...

Mai multe articole din aceeasi categorie