duminică, noiembrie 29, 2020
-1 C
Craiova

Ia românească, sărbătorită în toată Oltenia

Toate muzeele și instituțiile de cultură din Oltenia marchează miercuri, 24 iunie, Ziua Internațională a Iei. Euroolteniainfo.com a aflat ce pregătește fiecare.

La Râmnicu Vâlcea are loc un eveniment în care sunt implicate toate instituțiile din județ – de la bibliotecă până la Muzeul Satului Vâlcean. Acțiunea are loc începând cu ora 17.00 în amfiteatrul Teatrului „Anton Pann”. Este vorba, practic, de o paradă a portului popular la care vor lua parte oamenii de cultură și la care sunt așteptați vâlcenii, cu respectarea măsurilor de siguranță. De altfel, și cei care vor vizita Muzeul Satului Vâlcean sunt invitați ca în această zi să poarte cămăși tradiționale românești.

Spectacol la Teatrul de vară din Craiova

La Craiova are loc, la Teatrul de Vară din Parcul Romanescu, de la ora 21.00, un spectacol cu titlul „Craiova se îmbracă în ie”. Este cel de-al șaselea an în care craiovenii sărbătoresc portul tradițional.

„Chiar dacă, în acest an special nu putem să organizăm o paradă a portului popular, spectatorii sunt invitați să îmbrace IA la eveniment. Accesul la spectacol este gratuit si se va face în limita locurilor disponibile, păstrând distanțarea fizică, potrivit normelor în vigoare în timpul stării de alertă.
Vă reamintim că este necesar să purtați masca de protecție și să vă păstrați locurile pe toată durata evenimentului, iar accesul este permis persoanelor cu o temperatură de maxim 37.3 grade Celsius.
În caz de vreme nefavorabilă (ploaie, vânt puternic) spectacolul va fi anulat!

Vor cânta Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Petrică Mîțu Stoian, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Manuela Moțocu, Aneta Şişu, Ciri Mayer, Liviu Dică alături de orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, se arată în comunicatul remis de organizatori.

La Novaci, „Flori de sânziene pe plaiuri novăcene”

Ziua Universală a Iei va fi celebrată și la Novaci, în Gorj, unde Primăria va organiza evenimentul ”Flori de sânziene de pe plaiuri novăcene”.

În parcul din centrul orașului va fi organizată o expoziție de ii din colecția artistului popular Daciana Ungureanu, iar membrii Ansamblului Folcloric ”Nedeia” al Casei de Cultură Novaci vor susține un spectacol.

La Peștișani, Bunicii Comunității organizează un eveniment

Primăria Comunei Peștișani din Gorj, Asociația Flori de Ie și Bunicii Comunității organizează un eveniment menit să puncteze Ziua Universală a Iei Românești. Miercuri, 24 iunie, începând cu ora 12.00, la Căminul Cultural Brădiceni- sediul „Bunicii Comunității”- și la Hobița, se vor desfășura o serie de activități denumite „Bunicii Comunității- Tradiții, Meșteșug și Ia Românească”.

În program sunt expoziții de pictură și fotografie, expoziție de costume populare tradiționale, expoziție de ceaiuri și produse din plante medicinale și o expoziție interactivă cu lucrări ale meșterilor, beneficiari în proiectul „Bunicii Comunității”. După cum susține primarul comunei, Cosmin Pigui, evenimentul nu înlocuiește Festivalul RomânIa Autentică, anulat anul acesta din cauza pandemiei. Festivalul Iei va fi reluat anul viitor.

La Drobeta Turnu Severin, expoziție

Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin a trebuie să decaleze, din cauza pandemiei, ediția din acest an a Festivalului iei. Totuși, oamenii de cultură din Mehedinți nu vor lăsa să treacă ziua fără niciun eveniment și organizează o expoziție de fotografii cu ia românească.

Muzeul Județean Olt sărbătorește în mod special

Cel mai inedit mod de a marca Ziua Iei este la Muzeul Județean Olt. Specialiștii vor îmbina tradiția cu modernitatea și vor lansa în această zi canalul propriu de youtube al muzeului. Iar primul film postat pe 24 iunie este despre colecția proprie de ii. De altfel, specialiștii din muzeu vor organiza, în holul de onoare al instituției, și o mică expoziție de costume populare, ce vor putea fi admirate începând de miercuri.

În Muzeul Județean Olt se află exemplare unicat de cămăși și costume tradiționale, conservate cu sfințenie.

O colecție extraordinară

Una dintre cele mai interesante piese este o cămașă de Cezieni, cusută de … un bărbat! „Este o ie cu totul specială, pentru că a fost premiată de principesa Brâncoveanu, descendentă a familiei Brâncoveanu. Este o ie cusută pe pânză de in, dar nu in topit, are motive geometrice cusute cu fir metalic auriu, cu miez textil”, a explicat, pentru eurolteniainfo.com, Claudia Balaș, etnograf. Printre cele mai valoroase piese din colecția muzeului se mai numără și o serie de ii de Romanați, precum și din cele specifice zonei de pe malul stâng al Oltului, Câmpia Boianului. „Printre cele deosebite avem o ie cusută cu fir subțire de lână, care face parte dintr-un ansamblu (costum). Iarăși extraordinare sunt iile din nord, pentru că sunt îmbogățite cu paiete și mărgele”, ne-a mai spus Claudia Balaș.

Un demers al comunității La Blouse Roumaine

Începând cu anul 2013, ziua de 24 iunie marchează Ziua Universală a Iei, demers pornit de la inițiativa comunității La Blouse Roumaine din dorința de a promova moștenirea strămoșească și pentru a face ia recunoscută în întreaga lume. Denumirea comunităţii La Blouse Roumaine este inspirată dintr-un tablou realizat de pictorul francez Henri Matisse care realiza o imortalizare a iei româneşti – “La blouse roumaine” în 1940, acesta fiind expus la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

Ziua Iei este sărbătorită în 48 de țări și în peste 100 de orașe. În 2016, primarul de la Washington a proclamat data de 24 iunie ca Ziua Universală a Iei, în semn de apreciere pentru inițiativa Ambasadei României în SUA.

Foto ii: Muzeul Județean Olt

Ultimele stiri

Klaus Iohannis a avansat în grad zeci de ofițeri MApN, SPP, MAI și STS

Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi o serie de decrete de avansare în grad. Au primit grade...

Florin Barbu, candidat PSD Olt: „Repornim irigațiile!”

Florin Barbu, candidat din partea PSD Olt la Camera Deputaților, vrea să susțină și din postura de parlamentar sistemul de irigații, agricultura...

Adrem angajeaza:

Studii: medii tehnice. Cunoştinţe specifice: • Cunoştinţe privind aparatele de măsurare;• Cunoştinte minime de informatică (IT).

Marius Oprescu, PSD Olt: Guvernul își maschează neputința cu vaccinarea

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, consideră campania pentru vaccinarea împotriva COVID-19 drept o încercare a Guvernului de a „acoperi această incapacitate pe...

Ministrul Economiei, atac la distribuitorii de gaze: „Ce au făcut? Nimic!”

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a criticat dur companiile de distribuție de gaze, într-un interviu acordat în urmă cu scurt timp Agenției Agerpres....

More Articles Like This