joi, februarie 25, 2021
4.8 C
Craiova

În 31 de județe a fost atinsă capacitatea maximă de programare la vaccin

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 anunță că în 31 de județe din țară a fost atinsă capacitatea maximă de programare pentru următoarele trei săptămâni, în raport cu numărul dozelor disponibile la acest moment și cu calendarul de livrare estimat pentru perioada următoare.

CNCAV reamintește că, în conformitate cu Strategia națională de vaccinare și cu recomandările ferme ale Agenției Europene a Medicamentului, repartizarea dozelor către centrele de vaccinare se face pentru asigurarea primei administrări și, în mod obligatoriu, a rapelului.

Se mai fac programări în Gorj și Mehedinți

Potrivit situației raportate ieri, la ora 14:00, erau încă disponibile programări în județele Alba, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți și Suceava, conform datelor din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și preluate de platforma informatică de programare dezvoltată de STS.

Având în vedere calendarul estimat de livrare a dozelor de vaccin, CNCAV a solicitat STS actualizarea platformei de programare pentru a putea permite continuarea programărilor persoanelor din etapele I si II, începând cu 1 martie, în centrele de vaccinare deja existente.

Totodată, în scurt timp, vor fi deschise noi centre de vaccinare la nivelul fiecărui județ, care vor permite programări și pentru date mai apropiate, începând cu data de 8 februarie. Campania de vaccinare continuă conform planificării, asigurând zilnic rapelul pentru persoanele deja vaccinate cu prima doza, cât și vaccinarea persoanelor nou programate.

Ultimele stiri

Crește numărul infectărilor cu Covid-19 în rândul copiilor

Analiza de situație privind evoluția epidemiei publicată ieri de Institutul Național de Sănătate Publică arată  o tendință de creștere...

Mai multe articole din aceeasi categorie