În căutarea limbii române

Autor: Tudor ARTENIE

Azi e ziua limbii române. Aproape toată lumea românească, cu drag de ea sau doar ca să bifeze un act artificial de comunicare politică, o omagiază. Dar sunt zile în care te întrebi unde mai e limba română? Și nu pleci în căutarea ei doar pentru că mulți (prea mulți) români o strică în fiecare zi. Nu pentru că există și o variantă de lemn a ei și nici pentru că se „englezește” tot mai acut printre tineri. Și nici pentru că „e mulți” care nu pricep înțelesul unor cuvinte. Pleci în căutarea limbii pentru că ea reprezintă propria ta ființă. O moștenești și o dai mai departe și ai identitate. Iar identitatea este o proprietate de preț.

Pe la sfârșitul anilor ’90, am făcut un film documentar despre românii din nordul Bucovinei.

Un teritoriu românesc care aparține azi Ucrainei. Pactul Ribbentrop-Molotov a rupt Basarabia și nordul Bucovinei și Ținutul Herței de țară. Limbii române îi era greu, așa cum îi era și în Valea Timocului dar și în alte ținuturi în care identitatea nației române se străduia să supraviețuiască.

Am întâlnit într-un sat de acolo un român care scăpase din masacrul de la Lunca Prutului. Era copil, avea doar câțiva ani atunci. A plecat de mână cu părinții lui. Tineri. A căzut în zăpadă sub părinții loviți de gloanțe. Corpurile lor l-au protejat…

Istoria, ca și geografia, par tot mai departe…

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, câteva sute de țărani români din mai multe sate din nordul Bucovinei (Coteni, Buda, Boian, Corovia, Mahala, Plaiul Cosminului, Ceahor, Horecea) au vrut să treacă granița către România. Nordul Bucovinei intrase sub stăpânire sovietică. Oamenii au luat-o prin Prutul înghețat. Grănicerii sovietici îi așteptau și au deschis focul. Cei mai mulți au fost uciși și aruncați în gropi comune. Câțiva au reușit să scape și să ajungă în țară. Alți câțiva au fost arestați, iar apoi deportați în Siberia. Familiile lor au fost vânate și ele, arestate și trimise tot în Siberia. În iulie 1941, una dintre cele trei gropi comune din Lunca Prutului a fost descoperită. Erau îngropate 107 cadavre. Celelalte gropi nu au fost găsite. Localnicii spun că le-a luat Prutul.

Morții care ne adună în jurul limbii române.

L-am întâlnit pe supraviețuitor, era un bărbat puternic, înalt și voinic. Avea o gospodărie modestă, dar îngrijită. Ridicase acolo, aproape de malul Prutului, în lunca aceea, o cruce mare de lemn. A pus într-o pungă de plastic o bucată de slănină, un colț de pâine și o sticlă mică de rachiu. Cu vântul bătându-i împotrivă, omul înalt și voinic și cu o punguța în mână, mergea către crucea Prutului să îi mai pomenească o dată pe morții nației române. Am gustat din rachiu, nu înainte de a turna un strop pe jos, am mâncat și am spus „Bogdaproste“. Omul voinic avea lacrimi în ochi…

Am găsit apărători ai limbii române și în Ungaria, și în Ucraina, și în Serbia. Și în Basarabia pe care nu suntem în stare să o aducem acasă. Și în stepa îndepărtat din Kazahstan, Karaganda, unde există o comunitate românească a urmașilor celor deportați de sovietici. Oamenii aceștia sunt, peste tot, apărătorii limbii române. Ai identității noastre pe care noi, cei din patria-mamă, o privim cu multă nepăsare.

Suntem datori limbii române, trebuie să avem grijă de ea așa cum avem grijă de copiii și părinții noștri. S-o respectăm și să ne bucurăm! La mulți ani!

Articole asemanatoare