sâmbătă, mai 18, 2024
19.5 C
Craiova

În Oltenia, vremea se încălzește din 6 iunie

Administrația Națională de Meteorologie a publicat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 26 mai – 07 iunie 2020.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, ca medie pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În județele din Oltenia, în intervalul 26 – 31 mai valorile termice nu vor varia semnificativ, acestea urmând a se situa sub cele normale perioadei. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade Celsius, în medie, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 8 grade Celsius.

În a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi, iar maximele vor ajunge spre valori medii de 27-28 de grade Celsius în zilele de 6 și 7 iunie, pornind de la medii în jurul a 22 de grade Celsius în prima zi a lunii iunie.

Evoluția minimelor va fi similară, iar acestea vor crește treptat, de la 8…9 grade Celsius în data de 1 iunie spre valori în jurul a 14 grade Celsius până spre sfârșitul intervalului (în nopțile de 6 și 7 iunie). Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului. Aceeași tendință de încălzire a vremii și de intrare în anotimpul estival se va înregistra și în celelalte regiuni ale României.

La munte, în prima săptămână a intervalului, valorile termice nu vor varia semnificativ de la o zi la alta, acestea caracterizând o vreme mai rece decât în mod normal. Astfel, maxima va fi de 7-8 grade Celsius Celsius în medie, iar temperatura minimă de 1- 2 grade Celsius.

Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire astfel că până la finalul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor ajunge la valori medii în jurul a 16 grade Celsius în zilele de 5, 6 și 7 iunie, iar minimele spre medii în jurul a 8 grade Celsius. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.

Ultimele stiri

VÂLCEA: A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat

A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat. La data de 18 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner