vineri, iulie 1, 2022
38.4 C
Craiova

În sudul României, doar județul Dolj dispune de un centru de testare coronavirus

În România există 32 de centre de testare pentru coronavirus amplasate în 14 județe și în București. Dintre cele 32 de centre, șapte sunt private. La acestea se adaugă încă patru centre de testare, dar care nu au prelucrat până acum nicio probă. Informațiile apar într-un document al Institutului Național pentru Sănătate Publică. Datele sunt valabile pentru ziua de marți, 7 aprilie 2020.

Capacitatea de prelucrare a probelor este de aproximativ trei mii pe zi în toate cele 32 de centre din țară, în vreme ce numărul probelor prelevate, dar care așteaptă să fie prelucrate, este aproximativ egal – erau peste 2.700 pe 7 aprilie. Nu există informații publice despre câte aparate de testare există în fiecare centru.

Cele mai multe centre de testare sunt în București, în număr de zece: cinci private, cinci de stat. De altfel, din cele 47.207 probe prelucrate în total în țară până pe 7 aprilie, 25.840 au fost prelucrate în București. Principalele centre de testare din Capitală sunt la Matei Balș (9.893 de probe prelucrate) și Institutul Cantacuzino (7.741 de probe prelucrate).

Clujul dispune de cinci centre de testare, Iașiul de trei, în vreme ce Timiș și Harghita au fiecare câte două centre. Alte zece județe dispun de câte un centru de testare: Brașov, Dolj, Constanța, Galați, Mureș, Covasna, Bihor, Suceava, Sibiu și Alba.

În sudul României, doar județul Dolj dispune de un centru de testare de stat și unul privat, dar acesta din urmă nu procesase până pe 7 aprilie nicio probă. În rest, niciunul dintre celelalte județe nu are centre de procesare a testelor pentru coronavirus.

(G4Media)

Ultimele stiri

Acuzații de delapidare la BRD: percheziții și în Olt, Gorj și Vâlcea

Polițiștii din Capitală fac percheziții în București și alte 12 județe într-un dosar în care este vizat un fond...

Mai multe articole din aceeasi categorie