Incredibil! Peste 5.000 de români au încălcat izolarea

Poliția Română a luat măsuri dure împotriva celor care au încălcat prevederile ordonanțelor militare.

În urma acțiunilor desfășurate ieri, începând cu ora 12.00, polițiștii au depistat 5.621 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.404.297 de lei, adică aproximativ 1,5 milioane de euro.

Ministerul de Interne anunță că, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până ieri, au fost plasate în carantină instituționalizată 450 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 8 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Articole asemanatoare