Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Insolventa CET Govora pregătește o țeapă de 200 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia

Planul de reorganizare al CET Govora, producător de cărbune, energie și abur industrial, prevede plata a doar un sfert din totalul debitelor datorate, înscrise la masa credală a companiei. Potrivit planului, CE Oltenia, care are de recuperat de la CET Govora 2,25 de milioane de lei, își va vedea banii abia în următorii trei ani, eșalonat. CEO poate da însă lovitura de grație acestei societăţi aflate în insolvență deja de doi ani, respingând planul, alături de alți creditori, fapt care va băga societatea din Vâlcea în faliment.

CEO Govora are datorii de 406 milioane de lei la acest moment, iar planul de reorganizare prevede că doar un sfert din debite, adică 99,1 milioane de lei ar urma să fie achite în perioada următoare. Documentul a fost realizat de administratorul judiciar Euro Insol și avantajează doar angajații CET Govora care își vor primi restanțele salariale, în valoare totală de circa 212.000 lei, în termen de 30 de zile de la confirmarea planului de reorganizare de către instanța de judecată, anunță profit.ro.

Din păcate, creanțele garantate, deținute de Alpha Bank (37,6 milioane lei), Ministerul Finanțelor Publice (7 milioane lei), ANAF (6,65 milioane lei) și Complexul Energetic Oltenia (2,25 milioane lei), în total 53,5 milioane lei, vor fi plătite eșalonat pe durata de 3 ani a planului de reorganizare. Situația este similară și pentru creanțele bugetare în sumă totală de 45,39 milioane lei, din care cele mai mari sunt deținute de ANAF (34,26 milioane lei), Ministerul Finanțelor Publice (5,32 milioane lei) și Administrația Fondului pentru Mediu (4,779 milioane lei).

CEO, principalul defavorizat

„Creditorii chirografari nu vor fi plătiți, reducerea cuantumului creanței vizează 100%”, se stabilește în planul de reorganizare care afectează în primul rând Complexul Energetic Oltenia (peste 194 milioane lei, 47,7% din totalul masei credale), apoi CFR Marfă (peste 21 milioane lei, 5,18% din masa credală) și acționarul unic Consiliul Județean Vâlcea (17,25 milioane lei). Până la pronunțarea judecătorului sindic, planul trebuie votat de către creditori, adunarea generală a acestora fiind convocată în acest scop pe 28 iunie. CET Govora a intrat în insolvență în urmă cu peste 2 ani, pe 9 mai 2016.

La mâna CEO

Teoretic însă, Complexul Energetic Oltenia, cu aproape 48% din totalul creanțelor, s-ar putea alia cu alți creditori defavorizați semnificativi pentru a respinge planul. Practic, acest scenariu este extrem de puțin probabil, dat fiind că, dacă planul este respins, CET Govora intră în faliment, iar CE Oltenia tot nu recuperează nimic din creanță.

Sursa: Gorj Domino

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of