joi, ianuarie 27, 2022
-2.3 C
Craiova

Interviu. Tot ce trebuie să știm despre Volt, cel mai nou partid politic din România

Volt Europa, mişcarea politică paneuropeană, anunţa la sfârșitul lunii trecute înregistrarea ca partid politic în România, în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti. Ca urmare a înscrierii în registrul partidelor politice, Volt România va deveni cel de-al 15-lea partid politic naţional din Europa asociat Volt Europa. A durat aproape un an până să obțină decizia instanței românești de a activa ca partid politic, dar au primit-o. Iată un interviu acordat euroolteniainfo.com din care aflăm toate detaliile despre noua formațiune.

Ce înseamnă „Volt”?

Mișcarea noastră a căutat de la început un nume care să reflecte ambiția de a da o voce nouă cetățenilor și de a re-energiza scena politică europeană. În plus, atât termenul „Volt”, cât și versiunea latină a numelui continentului au în comun faptul că sunt înțelese în toate limbile europene și nu necesită traduceri.

Câți membri are în acest moment Volt România?

Comunitatea Volt România adună deja câteva sute de membri și voluntari în țară și în diasporă, cetățeni români, dar și cetățeni ai altor state UE. După decizia finală a Curții de Apel București și odată ce va fi finalizată procedura formală de înscriere a partidului în Registrul partidelor politice, vom putea să primim adeziuni oficiale pentru a înscrie susținătorii în partidul nou înființat. Până atunci, îi așteptăm alături de noi pe toți cei care se identifică cu valorile noastre și sunt interesați să contribuie la crearea unui nou suflu politic în România.

Vă definiți ca un partid progresist, deci aflat doctrinar în competiție cu USR. Sunteți o variantă „up gradata” a USR? Aveți membri veniți din USR? (Se știe că au avut loc câteva plecări de la ei, din diverse motive).

Volt, spre deosebire de USR, este un partid pan-european prezent în toate țările Uniunii Europene. În doar 3 ani de activitate, Volt a intrat în Parlamentul European în Germania, în parlamentul național în Olanda și are reprezentanți aleși în administrații locale în Italia, Bulgaria și Germania. Această rețea pan-europeană ne permite să importăm idei și practici din alte părți ale Europei și să le implementăm în România. Volt urmărește atât promovarea intereselor naționale pe plan internațional, cât și soluționarea problemelor internaționale prin solidaritate și viziune comună. Noi credem că societatea noastră are nevoie întâi de toate de soluții realiste, ancorate în fapte, atât la problemele sociale cât și economice identificate prin prisma unor valori comune  – libertate, demnitate, solidaritate și sustenabilitate.

Cine conduce Volt? Câteva date biografice ale celor care conduc ca președinte / vicepreședinte.

Mișcarea și partidul politic Volt România au fost fondate de câțiva tineri, cei mai vechi dintre ei și co-inițiatori fiind Ștefan Răzvan Florea și Ionuț Lăcustă, amândoi manageri în domeniul IT și pentru prima dată membri ai unui partid politic. Următorii pași ai partidului nostru nou înființat includ prima Adunare Generală și alegerea primului for de conducere. Până atunci, Volt România va continua să funcționeze ca o comunitate și platformă voluntară, colegială, în care rolurile executive sunt ocupate – de obicei trimestrial – pe baza voluntariatului, disponibilității și expertizei.

Cui vă adresați? Cine a venit până acum alături de dvs? Pe cine nu primiți sub nicio formă?

Ne adresăm tuturor celor care cred că un nou mod de implicare civică este necesar, un mod în care respectul, colegialitatea, argumentele, participarea egală, incluziunea și buna cuviință stau la baza practicii politice. Ne adresăm, în același timp, tuturor celor care cred că România are nevoie de un stat modern, îndreptat către progres, cu o economie puternică și în care drepturile omului sunt respectate indiferent de identitate sau apartenența la diverse grupuri sociale. Nu în ultimul rând, ne adresăm celor care recunosc Uniunea Europeană ca fiind singura casă a României și o oportunitate imensă pentru progresul nostru.

Care sunt obiectivele politice pentru 2024? (Parlament, președinție, primari, etc.)

Prima prioritate va fi definitivarea platformelor electorale locale, naționale și europene care să exprime clar viziunea europeană pentru fiecare dintre aceste paliere.

Căutăm apoi candidați care să ne împărtășească valorile, speranțele și ambiția și care să aibă timpul și disponibilitatea de a se angaja la această formă de serviciu public. Pentru europarlamentare și legislativele naționale, ne propunem să depășim pragul electoral și să contribuim la ținta de 25 de eurodeputați ce va permite Volt Europa să înființeze propriul grup în Parlamentul European.

Aveți reprezentanți în toată Oltenia, în toate cele 5 județe? Spuneți-ne câteva cuvinte despre ei și despre cum e primit partidul dvs progresist paneuropean de electoratul oltean.

Odată cu decizia definitivă a Curții de Apel București, numărul de noi aplicații pentru a deveni membri ai mișcării noastre a crescut exponențial. Momentan, avem membri în toate regiunile țării, inclusiv în Oltenia și în curând vom putea începe procesul de creare a organizațiilor județene în toate județele, inclusiv în cele 5 ale Olteniei.

Cum vedeți politica din România peste 10 ani?

Noi credem că scena politică românească se schimbă și următorii 10 ani vor fi definitorii pentru tipul de politică și de țară pe care le vrem. Modul vechi de a face politică  – clientelar, centrat pe nevoile unei elite extractive cu rădăcini în coșmarul totalitar, coagulată într-o tranziție dificilă – s-a dovedit a fi rămas în urma unei societăți ce a evoluat mai repede decât politicienii. Tentația eternă a discursului populist-naționalist e doar o expresie temporară a exasperarii provocate de această inadecvare. La scară istorică, România se transformă, iar românii devin cetățeni mai activi, mai implicați și mai puternici, iar Volt preferă să fie un catalizator al acestui proces.

Cum vedeți România peste 30 de ani?

Pe scurt, Europa va fi acasă; vom fi realizat convergența socio-economica cu țările din vestul Europei și se va putea trăi la fel de prosper, demn și liber în Olt, Sălaj sau Vaslui ca la Lisabona, Dublin sau Munich. România va fi o parte complet integrată în spațiul de securitate și prosperitate european și occidental, aducându-și propria contribuție la dezvoltarea continentului.

Care este politica dvs față de: sănătate, educație, justiție, energie, religie? Câteva principii.

Valorile fundamentale ale Volt sunt libertatea, egalitatea de oportunități și demnitatea, statul de drept, transparența și incluziunea. Practica noastră politică este structurată de principiile democrației participative, implementată printr-o structură minimal-ierarhică și facilitată de platforme de comunicare și colaborare paneuropene. Tuturor membrilor li se garantează posibilitatea de a contribui semnificativ la luarea deciziilor, indiferent de statut sau identitate. Viziunea noului partid politic este reflectată de cei șase piloni ai programului nostru politic:

  1. Stat inteligent

Credem că statul poate și trebuie să îmbunătățească și să eficientizeze permanent serviciile publice și instituțiile de guvernare folosind cele mai avansate tehnologii disponibile, testate și implementate în alte tari Europene. Aceleași mijloace pot și trebuie să țintească transparența radicală a actului de guvernare, eliminarea corupției și menținerea încrederii cetățenilor în stat, comunitate și semeni.

2. Renașterea economică

Susținem o economie dinamică, motor al progresului și prosperității pentru toți, în același timp generatoare globală de inovație, dar și de oportunități de dezvoltare acolo unde sunt cel mai necesare. Politicile care o pot face realitate includ debirocratizarea, investiția în cercetare, implementarea reală a pieței unice europene și promovarea sustenabilității.

3. Echitatea socială

Considerăm că este esențial într-o democrație ca fiecare să aibă acces la aceleași drepturi și oportunități ca ceilalți cetățeni și de a fi tratat la fel de demn – indiferent de statutul economic, social, profesional etc. sau identitate etnică, sexuală, religioasă sau de orice alt fel. Volt susține politici proactive, pro-incluziune și anti-discriminare pentru ca drepturile omului să devină realitate.

4. Echilibrul global

Considerăm UE cel mai ambițios proiect de dezvoltare umană din istorie și milităm pentru o Uniune care promovează în vecinătatea imediată și în restul lumii politici în acord cu valorile proprii: societăți deschise, securitate, dezvoltare economică, cooperare în rezolvarea provocărilor globale. Vrem să realizăm potențialul real al României de a contribui la această agendă.

5. Cetățenia activă / Dezvoltarea civică

În democrații puternice, participative și deliberative cetățenii se pot implica zilnic și pot influența direct și frecvent orice aspect al politicii, nu doar cu ocazia alegerilor. Drumul către acest deziderat începe cu transparența actului de guvernare, eliminarea barierelor birocratice, crearea de mecanisme participative precum adunările cetățenești și multe altele.

6. Reforma UE

Uniunea Europeană este proiectul nostru comun, un succes istoric fără precedent care a adus pacea și prosperitatea timp de decenii în Vest și în Est. Pentru viitor, vrem o Uniune și mai democratică, unită și puternică, o Uniune federalizată, cu o conducere aleasă direct sau de către Parlament, cu instituții împuternicite să armonizeze și integreze legislațiile naționale și să transforme în realitate aspirațiile noastre comune.

Programul nostru politic se află în dezvoltare în acest moment și ne propunem să adoptăm varianta lui finală la prima Adunare Generală ce va avea loc cel mai probabil în vară.

 

Ultimele stiri

VIDEO. Liderul Sindicatului „Aluministul” explică situația de la ALRO Slatina

Constantin Popescu, liderul Sindicatului „Aluministul” din ALRO Slatina a explicat, în cadrul emisiunii „Rațional”, ce se întâmplă la ALRO. https://www.youtube.com/watch?v=U6GOcORynUY

Mai multe articole din aceeasi categorie