marți, aprilie 16, 2024
26.1 C
Craiova

Investiție de 124 de milioane de euro! Un municipiu din Oltenia va avea un sistem modern de încălzire

O investiție de 124 de milioane de euro a fost atrasă prin intermediul PNRR, pentru ca un municipiu important din regiunea Oltenia să beneficieze de un sistem modern de încălzire. Este vorba de proiectarea și execuția unei centrale cu cogenerare de înaltă eficiență pe gaz, flexibilă, pentru încălzirea centralizată a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Megalicitația a fost lansată în aceste zile de Chimcomplex S.A. Borzești – Sucursala Râmnicu Vâlcea, cea care a semnat, în calitate de beneficiar, contractul de finanțare nr 4/26.01.2023 în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Finanțarea a fost acordată pentru „dezvoltarea de capacități de producție pe gaz, flexibile și de înaltă eficiență, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde“, după cum se precizează în anunțul de participare la licitație.

Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unei capacități de producție pe gaz de 108 MWe /89.1 MWt, flexibile și de înaltă eficiență, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea într-o perioadă de maxim 24 luni de la semnarea contractului de finanțare (termenul de punere în funcțiune este 31.12.2025, conform contractului de finanțare). 

Investiție de 124 de milioane de euro pentru ca un municipiu din Oltenia să aibă un sistem modern de încălzire. Care sunt criteriile de atribuire a contractului

Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, valoarea estimată a contractului este de 516.865.836,46 lei fără TVA (adică 124,5 milioane de euro cu TVA). Conform Devizului General, valoarea totală a cheltuielilor neprevăzute este 50.439.570,76 lei, această sumă nefiind inclusă în valoarea estimată a contractului. Durata de execuție este de maxim 18 de la emiterea ordinului administrativ de începere a activității de proiectare și până la admiterea recepției la terminarea lucrărilor, fără ca termenul de finalizare să depășească data limită de 31.12.2025, impusă prin programul de finanțare PNRR.

Ofertele sunt așteptate până la data de 30 aprilie, criteriul de atribuire a contractului fiind „cel mai bun raport calitate – preț“. Aici, componenta financiară va conta în procent de doar 40%. Pentru restul se va ține cont de randamentul global al centralei termoelectrice de cogenerare de înaltă eficiență (25%), de cantitatea anuală a emisiei GES produsă de centrală (15%) și de disponibilitatea anuală a instalației de cogenerare – cu 96% din timp pentru instalația de cogenerare (20%).

Citește și: (GALERIE FOTO) Start la electrificarea unei zone din Oltenia cu potențial turistic imens!

Ultimele stiri

Aceiași politicieni, același popor

Vin alegerile, candidează aceiași politicieni, votează același popor. Rezultatele sunt previzibile, posibilele surprize nu vor fi decât excepțiile care...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner