luni, iunie 24, 2024
26.7 C
Craiova

Ion Țiriac, supărat: „Fără sport, nu știu unde ne ducem!”

Ion Țiriac, unul dintre marile nume ale sportului românesc dar și un reprezentant de seamă al mediului de afaceri, a împlinit ieri 82 de ani. El se află în aceste zile la Madrid, unde are loc turneul de tenis pe care chiar el îl organizează și a cărui finală este programată azi. Într-un interviu acordat gsp.ro, Ion Țiriac a vorbit cu mâhnire despre starea sportului în România.

„Sportul, în ziua de azi, e zero în România. Dacă sportul are un buget egal cu zero, e ca și cum n-am exista. Fără sport, nu știu unde ne ducem. Dintr-o țară care era în primele 10 în 2000 și putea sta la masă cu toată lumea, am ajuns, ca în alte domenii, la coada Europei, dacă nu la coada mondială!

Sportul n-are legătură doar cu datul cu piciorul în minge, are legătură cu sănătatea, cu educația. Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și MTS ar trebui să fie împreună și să se gândească la acest tineret care nu numai că nu știe să mai fugă, dar nu știe să mai meargă!

Nu mai avem condiții. Nu spun doar de sportul olimpic sau de sportul de performanță, ci și de sportul de masă, care la noi nu mai există. Am spus întotdeaua. Nu absolut tot din perioada comunistă a fost rău. În perioada aia, tânărul era obligat să facă sport”, a declarat Țiriac.

(Foto: captură gsp.ro)

Ultimele stiri

FOTO/OLT: Tenis de masă. Trei medalii pentru sportivii CSM Slatina la Top 16

Trei din cei patru sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Slatina, participanți la competiția Top 16, care s-a desfășurat în...

Mai multe articole din aceeasi categorie