miercuri, decembrie 8, 2021
3.2 C
Craiova

IPJ Olt are un nou șef. Tot împuternicit…

Festivalul împuternicirilor continuă în Poliția Română. De data aceasta a venit rândul IPJ Olt să fie condus provizoriu de un nou inspector-șef. Acesta este fostul adjunct, ofițerul Ionuț Nicolae Ilinca, în vârstă de 41 de ani, fost șef al Serviciului de Investigare a Criminalității.

Ilinca era din martie tot împuternicit ca adjunct iar acum va fi, timp de 3 luni, împuternici ca șef plin. El va putea conduce inspectoratul doar 6 luni, adică de două ori câte 3 luni prin împuternicire, urmând ca după aceea să fie organizat concurs pe post.

Ilinca a absolvit Academia de poliţie A. I. Cuza Bucureşti și a făcut și studii postuniversitare. Este căsătorit și are doi copii.

Ce poți face ca împuternicit?

Politica împuternicirilor sapă la temelia Poliției Române, pentru că vine la pachet cu lipsa de interes, de proiecte, cu spaima de șefi. Nu poți lua măsuri împotriva colegilor care nu muncesc sau care au diverse „bube” pentru că după 3 luni, la expirarea mandatului, e posibil să te întorci printre ei. Sindicatele din sistem blamează de ani buni această politică și cer miniștrilor să renunțe la ea. Fiecare a promis, niciunul nu a renunțat.

Contactat de euroolteniainfo.com pentru o scurtă declarație, noul șef al IPJ Olt a spus că trebuie să își consulte superiorii înainte.

Europol: Politică pentru clienții de partid

Cei de la sindicatul Europol au protestat în fața Ministerului de Interne chiar împotriva împuternicirilor.

„Ne aflăm în contextul unei situații fără precedent în MAI, care a început pe vremea mandatului lui Carmen Dan și a fost imediat preluată și perpetuată de toți ceilalți miniștri. Vorbim despre practica împuternicirii pe funcțiile de conducere. Legea 360/2002, art. 2716, permite împuternicirea pe o funcție de conducere, ca procedură de exercitare temporară a funcției până la organizarea concursului. De asemenea, împuternicirea poate fi dispusă pe o perioadă de maximum 6 luni, dar nu mai mult de 1 an în cazul prelungirii.

Astfel, dintr-o procedură care are un titlu de excepție și care avea menirea de a asigura conducerea structurii pe durata vacantării postului și până la organizarea concursului, procedură obligatorie după primele 6 luni de împuternicire, miniștrii care s-au perindat au transformat-o în regulă, pentru a-și numi clientela politică pe funcțiile importante.

Folosirea excesivă a împuternicirii însă, a dat nașterii unei alte situații de ilegalitate la nivelul MAI și a structurilor din subordine, întrucât după expirarea celor două perioade de împuternicire de maximum 6 luni, cei care au ocupat funcțiile nu au mai putut fi împuterniciți, iar concursuri nu au fost organizate pentru că nu s-a primit unde verde pe linie de partid.

Astfel, s-a găsit un artificiu, care însă contravine prevederilor legale, respectiv cel al „desemnării” pe funcția de conducere, instituție juridică pe care nu o regăsim în Ordinul MAI 140/2016 privind activitatea de management și resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne sau în Legea 360/2002 privind Statutul polițistului. Vorbim astfel de o veritabilă „împuternicire” ilegală sub forma „desemnării” la conducerea unei structuri, fără însă a exista un mandat legal care să permită persoanei respective să își asume competențele funcției de conducere exercitată”, afirmă reprezentanții Europol.

IPJ Olt a fost condus până acum de Mihai Mihalache, fost șef al Poliției Slatina. Acum el este adjunct al șefului IPJ. Tot cu împuternicire.

 

Ultimele stiri

Horoscop 7 decembrie. Ce ne rezervă astrele?

Predicțiile zilei de 7 decembrie 2021. Berbec Dacă ai avea mai multe zile precum aceasta, atunci toate lucrurile ar merge mai...

Mai multe articole din aceeasi categorie