sâmbătă, august 13, 2022
21.2 C
Craiova

Israel: Premierul Naftali Bennett şi-a anunţat retragerea din politică

După eşecul guvernului său format din opt partide, premierul israelian Naftali Bennett şi-a anunţat retragerea din politică şi nu va mai candida la următoarele alegeri, a anunţat aseară presa israeliană care l-a citat pe purtătorul său de cuvânt, relatează dpa.

O comisie parlamentară a dat undă verde unui proiect de lege vizând dizolvarea parlamentului Israelului, un pas cheie către convocarea de noi alegeri anticipate, pentru a cincea oară în mai puţin de patru ani. Noi alegeri urmează să aibă loc la sfârşitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

Miercurea trecută, parlamentarii israelieni au aprobat, într-o lectură preliminară, dizolvarea parlamentului şi organizarea de noi alegeri, după ce prim-ministrul Naftali Bennett a anunţat destrămarea coaliţiei eterogene aflate la putere din iunie 2021.

Conform unui acord de împărţire a puterii între premierul Naftali Bennett şi actualul ministru de externe Yair Lapid, acesta va deţine funcţia de prim-ministru după dizolvarea parlamentului până la formarea următorului guvern.

După alegeri, fostul premier Benjamin Netanyahu, care a fost acuzat de corupţie, speră să revină la putere, notează dpa.

Ultimele stiri

20 de trenuri electrice vor circula în România. Craiova este inclusă în rute

Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunță, joi, deschiderea seriei achizițiilor de material rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență...

Mai multe articole din aceeasi categorie