vineri, martie 29, 2024
21.7 C
Craiova

Judecatorii si procurorii nu au mai rabdat si au luat decizia radicala! Protest fara precedent in toata tara, cu intreruperea activitatii, impotriva ordonantei lui Toader!

Magistraţii din Cluj, dar şi din Capitală, Timişoara sau Iaşi au iniţiat o formă de protest, anunţată de săptămâna trecută, când au ieşit în stradă.

Nemulţumiţi de Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legile Justiţiei, luni, judecătorii de la Tribunalul Cluj şi-au suspendat o bună parte din activitate. Mai precis, au amânat zeci de cauze care nu sunt urgente.

Până la ora 13.00, magistraţii din Cluj au amânat 36 de cauze, pe care nu le-au considerat urgente, dintre care trei penale.

Aşa se va desfăşura toată săptămâna activitatea la Tribunalul Cluj şi, cel mai probabil, până vineri se vor aduna sute de dosare care nu vor fi judecate. Prin acest protest, magistraţii vor să tragă un semnal de alarmă privind consecinţele Ordonanţei de Urgenţă care modifică Legile Justiţiei.

Cele mai mari nemulţumiri sunt legate de modalitatea de desemnarea a procurorilor de rang înalt sau de faptul că judecătorii vor putea accede la funcţii de conducere în Parchete.

Nemulţumiţi sunt şi magistraţii din alte oraşe din ţară. Cei din Capitală, Iaşi şi Timişoara au anunţat că vor ieşi din nou în această după amiază în stradă să protesteze.

Pe de altă parte, parchetele din Piteşti, Constanța şi Timiş au anunţat că îşi suspendă activitatea toată săptămâna – tot în semn de protest.

Toate părțile citate în dosarele programate în această săptămână se pot prezenta la Tribunalul din Cluj, însă nu toate cauzele vor fi judecate.

Simona Trestian, purtător de cuvânt Tribunalul Cluj: „Acest lucru însemnând cauzele care se referă la inculpaţi în arest preventiv sau arest la domiciliu, ordonanţe preşedinţiale, ordine de restricţie. Pe de altă parte, urgenţa unei cauze poate fi apreciată doar de judecătorul care o judecă. Considerăm că este necesară prezentarea celor care sunt citaţi la instanţă.”

Şi magistraţii de la Judecătoria Cluj au anunţat că de marți ar putea să intre şi ei în grevă şi să procedeze la fel ca şi judecătorii de la Tribunal. Nemulţumirile lor sunt legate în special de statutul procurorilor şi al magistraţilor.

Mihai Ghica, judecător Judecătoria Cluj-Napoca: „Nemulţumirile vizează în special statutul. Judecătorii, de exemplu, pot accede, dacă au fost procurori înainte, în funcţii de conducere la parchete. Deci nu se impune o condiţie de vechime. prin adoptarea OUG devin palpabile, reale, nu vorbim doar de sentimente că ne simţim în nesiguranţă. S-au creat pârghii de intimidare a magistraţilor, asta e sentimentul care domneşte acum în rândul majorităţii magistraţilor.”

Magistraţii anunţă că îşi vor relua activitatea abia de săptămâna viitoare.

Ultimele stiri

OLT/FOTO: Apartamente pentru tineri, la Balș. Când încep lucrările, cum arată proiectul

Primarul orașului Balș Cătălin Rotea a anunțat că în aproximativ două luni va începe execuția a 30 locuințe pentru...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner