joi, decembrie 1, 2022
2.8 C
Craiova

Karim Benzema intră în istorie! Și-a trecut numele pe o listă ”grea”, după ce a câștigat Balonul de Aur

Karim Benzema (34 de ani) a câștigat trofeul Balonului de Aur din 2022, așa cum era de așteptat, după sezonul fabulos pe care l-a avut în tricoul lui Real Madrid.

Benzema se alătură, astfel, unei liste selecte de jucători care au ”pus mâna” pe cel mai râvnit trofeu individual din fotbal. Real Madrid a ajuns, astfel, la 12 trofee câștigate și rămâne pe locul doi în acest clasament, în spatele celor de la Barcelona.

Barcelona conduce acest top, cu 13 trofee cucerite, iar Real Madrid ocupă locul doi, cu 12 trofee. Podiumul este ocupat de Juventus și AC Milan, rivalele din Italia aflate la egalitate perfectă, cu opt trofee câștigate de șase fotbaliști.

Jucătorii de la Real Madrid care au câștigat Balonul de Aur:

Alfredo Di Stefano – 1957, 1959

Raymond Kopa – 1958

Luis Figo – 2000

Ronaldo – 2002

Fabio Cannavaro – 2006

Cristiano Ronaldo – 2013, 2014, 2016, 2017

Luka Modric – 2018

Karim Benzema – 2022

„Mă face să mă simt foarte mândru acest trofeu. Toată munca pe care am făcut-o, niciodată nu m-am dat bătut. Este un vis devenit realitate încă din copilărie, asta înseamnă motivație. Am avut două motivații în viața mea: Zidane și Ronaldo. Mereu am avut acest vis în mine, iar totul este posibil.

A fost o perioadă dificilă, pentru că nu am fost cu naționala Franței, dar niciodată nu m-am oprit din munca mea grea și nici nu m-am dat vreun pic bătut”, a spus, printre altele, Karim Benzema.

44 de goluri a marcat Karim Benzema pentru Real Madrid, în 46 de partide din sezonul precedent, cifră la care se mai adaugă și 15 assist-uri, în toate competițiile. Site-urile de specialitate îi oferă lui Benzema o cotă de piață de 30 de milioane de euro.

Sursa: Sport.ro

Ultimele stiri

VIDEO: Ziua Națională a României și activitatea Muzeului Județean Olt

Vă invităm la un dialog despre cultură, artă și națiunea română având ca temă principală: Ziua Națională a României...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner