Klaus Iohannis, la Ford Craiova: „Sunt exemple pentru întreaga țară!”

Președintele Klaus Iohannis a vizitat astăzi Craiova și a avut discuții cu autoritățile locale, cărora le-a transmis să ia în serios proiectele finanțate din fonduri europene, acum că țara noastră tocmai a primit 80 de miliarde de euro de la UE.

Iohannis a făcut apoi și o vizită la uzina Ford, unde a făcut un drive test cu noul model și a ținut un scurt discurs în fața angajaților.

„Am primit invitația de la domnul Pearson să facem o vizită în fabrica Ford și, cu această ocazie, am văzut ce noutăți avem aici. Am văzut o echipă foarte dedicată, am văzut oameni harnici și cred că este un semn foarte bun pentru locația economică Craiova.

Despre echipa Ford cred că pot să spun, fără nicio reținere, că este una foarte performantă și întreaga echipă Ford, începând de la conducere până la angajații care lucrează în diferitele secții, sunt exemple foarte bune pentru întreaga țară cum trebuie să funcționeze o uzină modernă. Felicitări tuturor!

Am auzit că există intenția de a extinde fabrica, ceea ce este lăudabil și sper să fie un mare succes”, a spun președintele.

„Mi-a plăcut noul model!”

„Am avut ocazia astăzi, sigur, să văd și noul model. Am făcut un test drive, mi-a plăcut mașina, și cred că este important ca România să fie cunoscută pentru astfel de unități, astfel de uzine de mare succes. Și nu este un secret pentru nimeni – industria automotive, deci producția de mașini – această industrie este vitală pentru România, dar nu numai că este vitală. Aici, în România, industria automotive se poate dezvolta încă foarte, foarte mult. Avem potențial. Acum vom avea și banii pentru a face investițiile care transformă România în așa fel încât să fie mult mai atractivă pentru investitorii și din domeniul automotive, sigur, și din toate celelalte domenii.

Eu țin să felicit pe domnul Pearson și echipa Ford Craiova. Le doresc mult succes. Le doresc mult succes craiovenilor și abia aștept să mă întorc să văd cum se dezvoltă lucrurile aici, în capitala Băniei”, a mai spus Iohannis.

Mesaj către autoritățile locale

Cum spuneam, înainte de Ford, președintele a avut o discuție cu autoritățile locale. A lăudat Craiova și le-a transmis ferm să înceapă să facă proiecte europene.

„La sosire, în aeroport, am avut și o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale și le-am spus câteva lucruri. În primul rând, locația economică Craiova este extrem de importantă pentru mine, dar asta este evaluarea mea. Este însă extrem de importantă pentru România. Craiova este o locație economică de primă mână în Europa și pentru asta e nevoie de investiții și de extindere.

Pentru autoritățile locale am avut un mesaj clar: construiți proiecte pentru bani europeni! Știți că am negociat 80 de miliarde de euro bani europeni pentru România, bani care vor putea fi folosiți în următorii ani cu mare succes.

I-am invitat să pregătească din timp proiecte pentru Craiova, proiecte pentru întregul județ, pentru întreaga regiune. Infrastructură, dezvoltare economică, dezvoltarea sistemului educațional, fiindcă acești investitori au nevoie de mână de lucru calificată, și toate acestea pot fi făcute și vor fi făcute folosind prioritar bani europeni.

De asta m-am bătut acolo pentru bani europeni. Nu pentru mine, pentru România și pentru dezvoltarea României, pentru restartarea României”, a declarat Klaus Iohannis.

Un moment care merita apreciat

Vizita președintelui la uzina Ford nu este întâmplătoare: din data de 20 iulie, angajații Fabricii de Producție Vehicule din Craiova au revenit la programul de lucru în trei schimburi, astfel încât volumul de producție este acum la aproape același nivel cu cel înregistrat înainte de începutul pandemiei.

În plus, Ford anunță demararea unei investiții suplimentare, de 30 de milioane de dolari, într-o nouă linie de presaj, iar uzina va începe în acest an și producția de serie a modelului Puma ST, primul vehicul al diviziei Ford Performance produs vreodată în România.

Noua linie de presaj are o suprafață de 1.900 mp (aproape cât dimensiunea a două bazine olimpice) și va permite uzinei Ford Craiova să producă la nivel local o gamă mai largă de componente, care, în acest moment, sunt aduse de la alte fabrici Ford din Europa.

Articole asemanatoare