joi, decembrie 9, 2021
3.2 C
Craiova

Klaus Iohannis promite 500 de euro bonus lunar medicilor din prima linie

Președintele Klaus Iohannis a anunțat azi, înainte de ședința de Guvern, că apreciază eforturile personalului medical. În acest sens, șeful statului a anunțat că i-a propus premierului Ludovic Orban să identifice fonduri europene din care personalul medical implicat în lupta cu coronavirusul să primească lunar 500 de euro.

„Vreau să vă anunț de o măsură pe care am solicitat-o Guvernului României. În acest sens, am avut astăzi mai multe discuții. Personalul medical, medicii noștri, sunt linia noastră de apărare împotriva epidemiei. Avem încredere în ei, ne punem speranțele în ei, dar trebuie să fim foarte conștienți că pentru ei este o situație de stres major, este un pericol suplimentar la care se expun, avem așteptări mari de la ei și atunci, în consecință, cred că este corect să recunoaștem această situație și să recunoaștem, evident, că este nevoie și de un pic mai mult decât cuvinte frumoase.

Deci, am solicitat astăzi Guvernului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID. Și vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID ar fi un bonus onorabil.

Am promisiuni din Guvern, am vorbit cu Premierul Orban, cu ministrul Fondurilor Europene, am promisiuni că în foarte puțin timp vor veni cu soluții foarte concrete”, a spus Klaus Iohannis.

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie